Vodafone reduce cu pana la 47% tarifele percepute firmelor la apelurile externe din reteaua fixa

Ziarul Financiar 21.03.2008
Vodafone Romania a redus, de la 16 martie, cu pana la 47%, tarifele pentru convorbirile din reteaua fixa a operatorului catre toate retelele internationale fixe si mobile, pentru clientii de business, a anuntat, vineri, compania, citata de Mediafax.

"Noile tarife pentru apelurile internationale sunt disponibile companiilor care utilizeaza serviciile Vodafone de telefonie fixa, in cadrul solutiilor integrate de comunicatii si clientilor Vodafone Office Zone. Aceste tarife sunt disponibile incepand cu prima factura emisa dupa 16 martie 2008".

Clientii din segmentul persoane juridice pot efectua apeluri catre toate retelele fixe europene la tariful de 0,08 euro/minut, cu 47% mai scazut fata de tariful anterior de 0,15 euro/minut.

Apelurile catre destinatii fixe si mobile din Statele Unite ale Americii, Canada, Alaska, Israel sau Hawaii sunt taxate cu 0,095 euro/minut, fata de nivelul de 0,15 euro/minut, ceea ce corespunde unei reduceri de 37%. Mai multe detalii www.mediafax.ro.