Rompetrol, afaceri de 43 mil. euro in Georgia

Autor: Roxana Petrescu 19.03.2008
Grupul petrolier Rompetrol, care deruleaza activitati in 13 tari, a inregistrat anul trecut prin intermediul celor 25 de benzinarii din Georgia o cifra de afaceri de 67 mil. $ (43,5 mil. euro) si estimeaza pentru anul acesta afaceri de 110 mil. $ (71,5 mil. euro) dupa extinderea retelei. In 2008, investitiile companiei in Georgia se vor ridica la 8 mil. $ (5,2 mil. euro), de doua ori mai mult comparativ cu cele 3 mil. $ (2 mil. euro) investiti in 2007. Compania intentioneaza sa construiasca 10 noi benzinarii anul acesta. "Unul dintre cele mai importante obiective ale noastre este majorarea vanzarilor Rompetrol Georgia si a cifrei de afaceri la 110 mil. $ (71,5 mil. euro). Vom produce incepand cu acest an numai combustibili Euro 5 in Romania", a declarat Valentin Iani, director de relatii publice al Rompetrol Georgia, citat de publicatia locala The Financial.