Centralele de apartament ar putea fi taxate

Autor: Mediafax 18.03.2008
Centralele de apartament ar putea fi taxate la un moment dat, daca in sectorul rezidential se va pune problema eficientizarii habitatului, fiind necesara dezbaterea publica a unui astfel de subiect, a declarat ieri seful Departamentului pentru Afaceri Europene, Adrian Ciocanea. El a spus ca este nevoie de o dezbatere publica pe teme europene, pentru ca, in lipsa acesteia, Guvernul va fi in postura de a avea doar opinii proprii, dand ca exemplu in acest sens cazul centralelor de apartament. "Daca in sectorul rezidential - apropo de schema de tranzactionare si de celelalte trei domenii care nu sunt trecute in schema de certificat de tranzactionare - deci, daca in domeniul rezidential se va pune problema eficientizarii habitatului, s-ar putea ca, la un moment dat, centralele de apartament, care ard combustibil si emit dioxid de carbon, sa poata sa fie sau sa fie nevoie sa fie taxate", a spus Ciocanea.