Romania iese din Top 10 inmatriculari, dar este pe locul 2 la crestere

Autor: Bogdan Alecu 17.03.2008
Cu 50.918 autovehicule noi inmatriculate in primele doua luni, Romania se pozitioneaza pe locul 12 in Europa, din punctul de vedere al inmatricularilor, dupa ce la finele lui 2007 piata locala s-a clasat pe pozitia a noua, cu 366.818 de unitati, potrivit Asociatiei Europene a Producatorilor de Automobile (ACEA). Primele trei pozitii in top sunt ocupate de Italia, cu 476.133 de unitati, in scadere cu 5,5% fata de aceeasi perioada a anului trecut, Germania, cu 382.944 unitati (+17,3%) si Franta, cu 329.322 unitati (+2,4%). Din punctul de vedere al ratei de crestere in primele doua luni, Romania se pozitioneaza pe locul secund in Europa, cu un avans de 35,6%, fiind devansata de Lituania, care a inregistrat un ritm de 39,1%. In februarie, Romania a avut cel mai mare avans in randul statelor europene, de 37,1%, la 21.423 de automobile. Num arul de automobile Dacia inmatriculate in Europa a urcat in primele doua luni cu 64,3%, la 31.327 de unitati, iar cota de piata a companiei a avansat la 1,3%, de la 0,8% in aceeasi perioada a anului 2007. Avansul inregistrat de Dacia in februarie a fost de 57,3%, la 16.255 de unitati, conferind companiei o cota de piata de 1,4%, peste cea de 1% detinuta in urma cu un an.
In Europa de Vest, numarul de autovehicule Dacia inmatriculate in ianuarie-februarie a urcat cu 119,5%, la 16.947 unitati. Cota detinuta de companie pe aceasta piata a crescut la 0,7%, de la 0,3% in primele doua luni din 2007. Numarul total de automobile inmatriculate in Europa a crescut in primele doua luni cu 3,8%, la aproape 2,5 mil. euro.