Scandal la New York. Guvernatorul, implicat intr-un caz de prostitutie

Autor: Magraon Andreea 12.03.2008
Guvernatorul statului New York, Eliot Spitzer (Partidul Democrat), a recunoscut ca a fost implicat intr-un caz de prostitutie, fapt ce a starnit un scandal monstruos pe scena politica americana. Spitzer a fost filmat de autoritatile federale, luna trecuta, in timp ce aranja o intalnire cu o prostituata la un hotel din Washington, potrivit The New York Times, publicatia care a scos la iveala "afacerile" guvernatorului. Prostituata angajata de guvernator avea un "tarif" de 1.000 de dolari pe ora. Spitzer a sustinut o conferinta de presa in cadrul careia a prezentat scuze familiei sale pentru o "problema privata", dar nu a mentionat o eventuala demisie, pe care oficialii republicani i-o cer. Oficialul democrat, in varsta de 48 de ani, este fost procuror general al New York-ului, perioada in care a investigat, ironia sortii, prostitutia. "Nu am reusit sa ma ridic la standardele pe care mi le-am stabilit. Acum incerc sa recastig increderea familiei mele", a declarat guvernatorul in cadrul unei conferinte de presa in Manhattan. Scandalul izbucnit in urma declaratiilor lui Spitzer ar putea afecta campania electorala pentru alegerile prezidentiale a lui Hillary Clinton, pe care guvernatorul o sustine.