Dealerul autocamioanelor DAF asteapta vanzari de 200 mil. euro

Autor: Laurentiu Cotu 04.03.2008
Compania EVW Holding din Cluj, care desfasoara activitati de import si comercializare a autocamioanelor DAF in Romania, estimeaza ca va inregistra in acest an o cifra de afaceri de 200 mil. euro, ceea ce reprezinta o majorare a indicatorilor financiari cu aproximativ 34% fata de anul 2007. Anul trecut compania clujeana a obtinut vanzari totale de 150 mil. euro, in crestere cu 50% fata de anul precedent, cand indicatorii financiari au atins valoarea de 100 mil. euro. Bugetul de investitii EVW Holding in 2007 a fost de 4 mil. euro, compania reusind sa finalizeze aproximativ 95% din proiecte. Investitiile au constat in extinderea service-ului din Arad si dotarea acestuia cu echipamentele si utilajele necesare, dar si deschiderea punctelor de vanzari camioane, piese si anvelope in Brasov si Constanta. In 2007 EVW Holding a deschis si un punct de lucru la Chisinau in Republica Moldova. In luna noiembrie a anului trecut, compania inregistra o cota de piata de 12,11% la un volum total al vanzarilor de 1.246 de unitati si a incheiat anul 2007 cu livrari totale de 1.682 de unitati, valoare care, potrivit reprezentantilor EVW Holding, va aduce companiei o cota de piata de aproximativ 14%. Cei mai importanti competitori ai firmei EVW Holding pe segmentul autocamioanelor DAF sunt Mercedes Benz si Volvo.