Portughezii construiesc centura Lugojului pentru 21 mil. euro

Autor: Mediafax 04.03.2008
Un consortiu format din companiile portugheze MonteAdriano Engenharia e Construcao si Soares da Costa a castigat licitatia pentru constructia variantei de ocolire a orasului Lugoj, contract in valoare de 20,8 milioane de euro, fara TVA. Contractul a fost atribuit ieri, prin licitatie deschisa, de Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania, beneficiarul final al proiectului, potrivit Ministerului Transporturilor. Din totalul de 20,8 milioane de euro, contributia Comisiei Europene prin facilitatea ex-ISPA este de 15,5 milioane de euro, restul reprezentand fonduri de la bugetul de stat. Contractul prevede constructia unui drum nou cu o lungime totala de 9,6 kilometri, a unui pod peste raul Timis cu o lungime totala de 100 de metri si a doua pasaje, peste drumul national DN 68A, cu o lungime de 185 metri, respectiv peste calea ferata Lugoj-Timisoara si drumul national DN6, in lungime totala de 300 de metri.