Bancile angajeaza 3.000 de oameni anul acesta

Ziarul Financiar 24.02.2008
Ritmul angajarilor din sistemul bancar se va tempera in acest an, comparativ cu anul trecut, cand peste 7.000 de oameni au intrat in structurile bancilor prezente pe piata.
Unul dintre cei mai activi angajatori va fi Alpha Bank, care are planificate 800 de angajari. "La sfarsitul lunii ianuarie, Alpha Bank Romania avea 1.800 de angajati. Pana la sfarsitul anului 2008 echipei Alpha Bank i se vor alatura 800 de noi angajati, dupa ce anul trecut echipa noastra s-a extins cu 750 de angajati", spun reprezentantii departamentului de resurse umane din cadrul Alpha Bank Romania, precizand ca extinderea face parte din strategia de expansiune teritoriala a bancii. Cititi in suplimentul Profesii, de maine, cine sunt principalii angajatori din sectorul bancar anul acesta.