Un erudit ghidus

Mi-am propus sa scriu in aceasta rubrica, atunci cand in Iasi nu se petrec mari evenimente, despre oamenii pe care ii consider valorosi, reprezentativi. Fireste, am sa fiu subiectiv, dar asta inseamna mai curand exigenta decat indulgenta. Am convingerea ca exista in dulcele targ o mana de scriitori (si nu numai) care ar face cinste oricarei reviste, oricat staif ar avea ea.

Eu unul nu stiu multi eseisti, de pilda, care sa scrie mai bine decat Valeriu Gherghel, Dragos Cojocaru, Mircea Platon (retras deocamdata dincolo de Ocean), O. Nimigean sau Antonio Patras. Se pare ca induce Moldova asta o anumita predispozitie pentru joc, pentru eleganta, rafinament al discursului... La fel, cand pe harta poeziei actuale fixezi nume precum Mircea Popovici (ce personaj, promit sa revin asupra acestui nedreptatit poet!), E mil Brumaru, Cezar Ivanescu, Mariana Codrut, Nichita Danilov, acelasi O. Nimigean (caruia ii cam duc dorul), Radu Andriescu, Constantin Acosmei, incepi sa-ti dai seama ca nu prea ai de ce sa-ti creezi complexe. Ei bine, despre toti acestia, dar si despre altii, profesori sau pictori (pai cum sa il uit pe Val Gheorghiu?), am sa scriu atunci cand voi avea impresia ca in cultura Iasilor nu se intampla lucruri care sa ma starneasca.
Si pentru ca sunt, in pofida aparentelor, un timid incurabil, profit de aceasta ocazie pentru a balmaji cate ceva despre un om pentru care am o slabiciune. Intre barbati astfel de lucruri nu se prea pronunta face to face, declaratiile de amor subit sunt dubioase, mai ales in randul unor incurabili admiratori ai sexului frumos si furtunos, cum cred ca suntem amandoi.
Pe Florin Faifer (foto) scriitorul l-am admirat cu destul timp inainte de a apuca sa ii strang mana. Ii citisem cartile si descoperisem cu incantare pe criticul care scrie cel mai bine din bransa (nu sunt vorbe mari); cand isi pune in minte, autorul Semnelor lui Hermes e cel mai virtuoz dintre toti combatantii. Am incercat sa fur meserie, dar, necizelat cum sunt, nu s-a lipit mare lucru de mine.
Pluta de naufragiu am citit-o cu rare delicii si am recenzat-o complexat si, de aceea, stangaci. Eram mai tinerel atunci si aveam alte cutezante... (Nu radeti, la cei 30 de ani ai mei, 4-5 ani scazuti sunt ceva!). Cea mai recenta carte a sa, Filtru, a facut naveta intre birou si noptiera luni de zile, tot indemnandu-ma sa o hartuiesc cumva... Dar nu stiu de ce m-a inhibat. Mai ales ca era acolo un text despre memoriile Ninei Cassian, pe care jubilasem citindu-l cand discretul auctore ni-l incredintase, nu mai retin pe ce ocolite cai, intru publicarea in paginile elegantisimelor Insemnari iesene. I-am ales atunci, impreuna cu Emil Iordache (fie iertat!), niste ilustratii potrivite, toate reproduceri ale unor nuduri. Am gasit ca acesta era textul sau cel mai reusit si, cand i-am aruncat, ceva mai tarziu, obraznica impresie, a confirmat amuzat. Pot reproduce din memorie unele fraze de acolo si chiar o fac: "Il insala cu un randament nu-i fie de deochi pe mult prea inteleptul partener de viata, dar il pastreaza, spasm de spasm, in inima". Nu-i asa ca ati devenit curiosi? Cautati si cetiti! Ironia lui Florin Faifer, malitioasa sau misogina cat sa dea bine, nu e insa niciodata gratuita. Are el ce are (si bine face!) cu acele damicele care, "pacatuind asiduu, ar dori sa treaca drept 'idealiste'".
Dar gama pe care Florin Faifer se manifesta este mult mai larga. Alaturi de vechea echipa de la Institutul Philippide, el este unul dintre salahorii altruisti carora le datoram acel nedepasit Dictionar al literaturii romane de la origini la 1900, dar si mai recentele volume din DGLR. Numai un erudit poate gusta literatura unor autori care isi cam merita (semi)anonimatul; in asta privinta, Pluta de naufragiu m-a alfabetizat. Criticul este un melancolic si un sentimental si scrie opunandu-se dupa puteri unui sentiment al zadarniciei; e un gest de dreptate cumva, recuperator oricum. Florin Faifer este un prozator, caci scriitorii si scriitorasii care ii intra in atentie devin obligatoriu personaje delectabile sau enervante.
In fine, de cand l-am cunoscut, intalnirile noastre au fost cumva ratate. Am avut impresia ca a ramas mereu ceva de spus sau ceva nespus, dar asta e foarte bine. E un timid, eu asijderea. El e, in plus, si un discret. Unul care parca incearca sa se ascunda dupa ramele groase ale ochelarilor, dar care nu isi refuza un zambet pisicher. De cate ori il vad, am impresia ca sigur coace el ceva. Si asa si este. Pentru ca de citit il citesc regulat, pe unde apuc: ba in Convorbiri literare, ba in Revista romana, ba te mai miri pe unde. Pentru ca, am impresia, ii place sa-si fereasca textele de revistele cu mare tiraj si audienta. Daca ar tine o rubrica saptamanala in vreun cotidian, as sta la coada ca sa-l cumpar.
Pentru mine Florin Faifer este un profesionist care imbina eruditia cu performanta stilistica. Rara avis! Si, in plus, e un om aparte, mereu misterios, cu tristetile sale pretioase, dar si cu un imbatabil simt al umorului. Semn obligatoriu de aleasa inteligenta, la urma urmelor.