PSD Salaj il vrea pe Nastase inapoi in conducerea partidului

Autor: Mediafax 08.02.2008
Presedintele PSD Salaj, Tiberiu Marc, a declarat ca o eventuala revenire a lui Adrian Nastase in viata politica ar fi de bun augur pentru toata lumea si mai ales pentru social-democrati, care si-au propus castigarea alegerilor locale si parlamentare din acest an. Marc a spus ieri ca nu se poate pune problema unei "infierari" a fostului presedinte PSD atat timp cat acuzatiile care i s-au adus nu au fost probate. El a aratat ca presedintele PSD, Mircea Geoana, nu va putea decide "de unul singur" daca Nastase va reveni sau nu la conducerea partidului, aceasta hotarare putand sa o ia doar membrii Consiliului National al PSD. Geoana i-a propus recent lui Nastase sa preia o functie neprevazuta de Statutul partidului, dar care sa ii permita coordonarea departamentelor PSD, propunerea fiind refuzata. Int alnirea a avut loc la initiativa lui Geoana, dupa ce Nastase afirmase public ca, daca va gasi "suficient suport", va candida la functia de presedinte al Consiliului.