Timisoara isi pregateste zona metropolitana

Autor: Mediafax 24.07.2008
Presedintele Consiliului Judetean Timis, Constantin Ostaficiuc, a declarat miercuri ca 28 de localitati din jurul Timisoarei se vor constitui intr-o asociatie care sa permita dezvoltarea zonei metropolitane, chiar daca nu exista o lege in acest sens. "Este un prim pas pe care trebuie sa-l facem. Am discutat astazi (miercuri - n.r.) cu toti primarii si sunt de acord sa infiintam o Asociatie Intercomunitara de Dezvoltare ca sa putem pune in aplicare planul strategic de dezvoltare, dar si pentru a gandi, in functie de diferiti factori, dezvoltarea zonei metropolitane. Chiar daca nu exista o lege a zonelor metropolitane, cand va exista, asociatia se poate conforma prevederilor legale", a spus Ostaficiuc. Potrivit sursei citate, pana la 1 august fiecare din cele 28 de primarii va trebui sa transmita CJ Timis o scrisoare de interes in care sa confirme intrarea in Asociatie. Ult erior, pana in octombrie, vor fi incepute procedurile de constituire din punct de vedere juridic a asociatiei. "Avantajele sunt ca vom putea accesa fonduri pentru proiecte mari, a caror valoare va fi mare", a spus Ostaficiuc. In zona metropolitana a Timisoarei sunt incluse douasprezece localitati, dar in asociatie au mai fost invitate alte saisprezece localitati care sunt situate in apropierea Timisoarei.