50 mil. euro pentru modernizarea podului Giurgiu-Ruse

Autor: Mediafax 29.07.2008
Romania si Bulgaria ar putea aloca 25 de milioane de euro fiecare pentru modernizarea podului peste Dunare Giurgiu-Ruse, cele doua state urmand sa infiinteze grupuri de experti care vor stabili planul de finantare a lucrarilor, a declarat ieri ministrul bulgar al transporturilor Petar Mutafciev. Declaratia a fost facuta la finalul unei intalniri cu ministrul roman al transporturilor, Ludovic Orban, la care au fost discutate probleme legate de transportul transfrontalier intre cele doua state, a relatat agentia bulgara de presa Focus. Mutafciev a spus ca este foarte probabil ca Bulgaria sa aloce 25 de milioane de euro pentru reabilitarea podului Giurgiu-Ruse, din partea Romaniei fiind asteptata o suma similara. Ministerul roman al Transporturilor a anuntat, vineri, ca printre subiectele de discutie dintre cei doi oficiali se vor numara stadiul proiectului de constructie a podului peste Dunare Calafat-Vidin, precum si cooperarea in domeniul cailor navigabile interioare si in domeniul aviatiei civile. Bul garia si Romania au semnat in anul 2000 un acord pentru construirea celui de-al doilea pod peste Dunare, intre Vidin si Calafat, evaluat la 225,8 milioane de euro, dar proiectul a fost amanat timp de mai multi ani si ar putea fi finalizat in 2010 sau 2011. Singurul pod existent peste Dunare intre cele doua tari leaga orasele Giurgiu si Ruse.