Omilos a contractat un credit de 65,5 mil. euro pentru Era Shopping Park Oradea

Autor: Catalin Lupoaie 11.08.2008
Dezvoltatorul cipriot Omilos Group a obtinut saptamana trecuta un credit de circa 65,5 milioane de euro de la un consotiu de trei banci, Banca Romaneasca - membra a grupului National Bank of Greece, Eurobank EFG Group si Bank of Cyprus pentru constructia centrului comercial Era Shopping Park Oradea, potrivit reprezentantilor companiei.
Proiectul va fi realizat pe un teren de 18 hectare si va avea o suprafata totala construita de 78.000 de metri patrati, dintre care 62.700 metri patrati reprezinta spatiu inchiriabil si 2.000 de metri patrati parcare.
Acesta este al doilea proiect dezvoltat de companie pe piata locala, dupa Era Shopping Park Iasi, care va fi inaugurat in septembrie. Omilos a mai contractat, in martie, credite sindicalizate in valoare de 79,5 milioane euro, imprumut facilitat de Banca Romaneasca, Eurobank EFG Group si National Bank of Greece pentru dezvoltarea proiectului Era Shopping Park Iasi, care va atrage investitii totale de 175 de milioane de euro.
Parcul comercial de la Oradea va fi deschis in doua etape, prima in luna martie a anului viitor , iar a doua in septembrie 2009.
"In acest moment, a fost inchiriat un procent de 80% din cei 64.700 mp inchiriabili. Procesul de inchiriere a spatiilor comerciale pentru Galeria Carrefour s-a incheiat si se apropie de final, circa 83%, in privinta Era Shopping Mall", afirma reprezentantii companiei.
Proiectul va avea in componenta un mall de peste 38.000 de metri patrati, cu aproximativ 110 magazine, un hipermarket Carrefour pe o suprafata de 15.300 metri patrati si o galerie comerciala de 4.500 metri patrati, un magazin Bricostore de 10.300 metri patrati, un magazin Mobexpert de 7.800 metri patrati si un Media Galaxy de 3.300 metri patrati. Investitia alocata acestui proiect se ridica la 100 de milioane de euro.
Primul proiect al Omilos pe piata romaneasca este Era Shopping Park Iasi, care va include un hipermarket Carrefour, magazine Media Galaxy, Mobexpert si Praktiker, precum si un centru comercial de tip mall.
Omilos Group este specializat in achizitia de terenuri, dezvoltare si management de proiect. Grupul, cu capital cipriot, si-a propus pentru urmatorii doi ani investitii de peste 300 de milioane de euro in proiecte imobiliare aflate in orasele mari din Romania, cu o populatie de peste 150.000 de locuitori.