Bursa a inregistrat cea mai mare scadere din ultimele 3 saptamani

Ziarul Financiar 12.08.2008
Indicele compozit al Bursei de Valori Bucuresti, BET-C, a pierdut 1,94% astazi, cea mai mare scadere din ultimele trei saptamani, pe o piata dominata de tranzactii cu Flamingo, Azomures, Banca Transilvania si SIF-uri.
Indicele BET, al celor mai lichide zece companii, s-a depreciat cu 2,47%, in timp ce societatile de investitii financiare (SIF) au consemnat un declin mediu de 2,16%.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de companii, inclusiv SIF-urile, a coborat cu 2,39%, in timp ce companiile din sectorul energetic au scazut cu 2,18%.
Valoarea totala a transferurilor de pe piata reglementata a urcat la circa 32,5 milioane de lei (9 milioane de euro).