Un scriitor adevarat: Mariana Codrut

Autor: Cretu Bogdan 15.08.2008
De cand am inceput aceasta rubrica, mi-am propus ca, atunci cand viata culturala ieseana balteste (iar vara este un asemenea sezon mort), sa scriu despre oamenii de buna calitate pe care orasul ii are, dar, de regula, cu care nu stie sa se mandreasca.
Printre primele nume pe care atunci mi le-am fixat ca tinta fixa a fost cel al Marianei Codrut. Numai ca despre Mariana imi vine mai greu sa scriu decat despre altii, de care sunt apropiat, in primul rand datorita prieteniei care ne leaga si care pe mine ma onoreaza. De prin 2005, cand a fost redactorul cartii mele despre Matei Visniec, am luat bunul obicei sa-mi fac, de cate ori am prilejul, drum pe la biroul ei. Am invatat multe din aceste intalniri, carora le-am pierdut sirul, pentru ca mi-au intrat in reflex.
Inainte de a ma pronunta despre calitatea scriitorului care este Mariana Codrut, nu am sa pierd prilejul sa articulez cateva timide randuri despre omul pe care il cunosc, cred, destul de bine. Daca as face un compromis foarte grav, de ea mi-ar fi cel mai rusine. Dintre scriitorii pe care ii stiu, Mariana Codrut este cel mai putin dispusa sa accepte compromisul. Nu joaca niciodata la dublu, nu comite gesturi conjuncturale, nu tace atunci cand i-ar fi mult mai bine daca ar face-o. Nu linguseste, nu trage chiulul, nu scrie nimic de complezenta, nu admite marlania si nu comite lucruri caldute. Admir sincer aceasta intransigenta morala a Marianei Codrut. Din acest punct de vedere, e o extremista. Si-a asumat, de cate ori a fost nevoie, anumite riscuri publice (a initiat, de pilda, un protest impotriva deciziei CNSAS conform careia Corneliu Vadim Tudor nu ar fi colaborat cu Securitatea) si si-a vazut, mereu, de ale sale. Cu orice pret.
Dincolo de aceasta verticalitate pe care prea putini barbati sunt in stare sa si-o asume, autoarea Existentei acute este un intelectual autentic. Una dintre marile mele placeri este sa discut cu ea despre cartile citite. Are mereu observatii pline de miez si nu triseaza nici aici. Din cate am observat, pentru Mariana Codrut literatura este o problema de viata si de moarte. Cauta mereu acel suflu autentic care garanteaza ca totul a fost trait, nu supt din deget. Si are un fler imbatabil si, intre patru ochi, o malitie foarte sanatoasa. Cand se intampla, din variate motive, sa nu scriu negru pe alb ce cred despre cutare autor, ma apuca rusinea ascultandu-i argumentele intru totul indreptatite. Mi-as dori sa fiu candva in stare sa am curajul si corectitudinea sa taioasa. Incerc sa mi le educ, iar exemplul sau imi fixeaza cumva azimutul.
Altfel, nu cred ca mai e cazul sa o spun si eu: Mariana Codrut este un scriitor pursange, unul dintre cei mai buni pe care generatia '80 ii are. Unul care a bifat, pana acum, sase volume de poezie si trei de proza. Numai anul trecut i-au aparut o carte de poezie (Ultima patrie, nominalizata la Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor) si un roman (Nudul Dianei). Cu toate acestea, autoarea lor este un om cat se poate de normal, care nu face nimic pentru a cauta succesul, considerandu-l un aspect minor. Discretia pare a fi, de altfel, una dintre calitatile Marianei Codrut si ale operei ei. O calitate, trebuie sa adaug, care nu slujeste intotdeauna soarta cartilor sale, pentru ca la noi, daca nu te pricepi sa dai din coate, sa curtezi criticii influenti, sa faci parte din vreo grupare, sa te afiliezi unei redactii sau macar sa ai gustul suetelor literare, risti sa ramai marginal, caci rar se va gasi vreun exeget care sa se oboseasca sa te impuna doar din respect pentru valoarea autentica a scrisului tau. Mai mult decat atat, scriitoarea nu si-a alcatuit pana acum nici macar o antologie, in vreme ce alti confrati au bifat mai multe astfel de culegeri decat volume inedite. Ce mai, Mariana Codrut inaugureaza o specie aparte: aceea a optzecistului discret. De altfel, multi dintre cei care au scris despre cartile ei, de la Valeriu Cristea, la Gheorghe Grigurcu, Mihai Ursachi sau Daniel Cristea-Enache, au punctat aceasta inaderenta a sa la poetica de grup.
Mariana Codrut este unul dintre cei mai buni scriitori pe care ii avem. Nu va lasati inselati de discretia ei de broasca testoasa, cautati-i volumele si va puteti convinge singuri. Asta pentru ca ea nu va face nici un gest in plus in afara de acela esential de a-si scrie cartile. Intr-o lume normala, ar trebui sa fie de ajuns. In a noastra insa...
Pe scurt, daca ar fi sa gasesc doar cateva cuvinte din care sa creionez un portret al omului pe care am privilegiul sa-l am adesea in preajma si al scriitorului pe care il apreciez cu toata obiectivitatea, m-as opri la: independenta, bun-simt, talent, sensibilitate, tinerete.
Mai e oare nevoie sa va spun cam cat este de apreciata Mariana Codrut in Iasi? Nici pe sfert din cat sunt de umflati cu pompa laudativa, in revistele culturale ale urbei, tot felul de versificatori, abili in aranjarea distinctiilor reciproc avantajoase. Te pufneste rasul sau te podideste revolta cand te gandesti cate premii au impuscat, in ultimii ani, un Aurel Stefanachi sau un Adi Cristi si cu cata darza consecventa este ignorata Mariana Codrut.