Tranzactii imobiliare de 4 mld. euro, la jumatate fata de Rusia

Autor: Cristina Cuncea 14.08.2008
Valoarea tranzactiilor cu proprietati realizate in perioada 2003 - iunie 2008 pe piata romaneasca a depasit 4 miliarde de euro, nivel care plaseaza Romania pe a cincea pozitie in Europa Centrala si de Est intr-un clasament elaborat de compania CB Richard Ellis (CBRE).
Romania a atras circa 9% din volumul tranzactiilor efectuate in Europa Centrala si de Est in perioada analizata, de 45 mld. euro.
Polonia ramane cea mai mare piata din regiune, valoarea tranzactiilor cu proprietati in aceasta tara fiind de 14 mld. euro.
Pe pozitiile urmatoare se afla Rusia, unde investitorii au cumparat active imobiliare de peste 8 miliarde de euro, Cehia cu aproape 8 miliarde de euro si Ungaria, cu circa cinci miliarde de euro.
Romania depaseste toate celelalte state din Europa Centrala si de Est, precum Bulgaria, Slovacia, Ucraina sau Croatia.
"O tara emergenta cu o evolutie rapida este Romania, care anul trecut a atras 10% din valoarea tranzactiilor incheiate in Europa Centrala si de Est. Romania este a cincea tara ca marime in ceea ce priveste valoarea cumulata a tranzactiilor realizate intre 2003 si prima jumatate a anului in curs si pare sa recupereze distanta la care se afla de ocupanta locului patru, Ungaria", se arata in raportul CEE Property Investment realizat de CBRE.
Valoarea tranzactiilor din Romania a ramas ridicata si in primul semestru al acestui an, cand au fost tranzactionate proprietati de circa 900 de milioane de euro, in crestere cu 34% fata de nivelul din perioada similara a anului trecut.
"Romania a inregistrat acest nivel al investitiilor in ciuda modificarilor randamentelor pe anumite segmente ale pietei. Investitorii germani au realizat mai mult de jumatate din investitii in primele sase luni", se precizeaza in raport.
Referitor la valoarea tranzactiilor incheiate in Romania in primul semestru al anului, companiile de consultanta imobiliara au raportat cifre diferite. Astfel, Cushman&Wakefield a inventariat un volum de 815 milioane de euro, iar Atisreal de 912 milioane de euro.
La nivelul Europei Centrale si de Est, valoarea tranzactiilor in perioada ianuarie - iunie 2008 a totalizat 5,9 miliarde de euro, in scadere cu 14% fata de intervalul corespunzator din 2007 si mai putin cu 24% comparativ cu a doua jumatate a anului trecut.
"Incheierea tranzactiilor dureaza mai mult si a devenit mai dificila. Unul dintre motive este ca bancile sunt mai restrictive in politicile lor de creditare. Numarul cumparatorilor s-a redus", se mentioneaza in raport.
Astfel, lipsa surselor de finantare si conditiile nesigure de pe piata sunt principalii factori care au determinat reducerea tranzactiilor.