Cronica: Dimineata unui faun

S-a vorbit destul de mult, si avizat, despre cele doua valuri ale generatiei lirice '60 si despre evolutia pe care momentele diferite ale debutului editorial au marcat-o inca din start. PoeTii care au debutat mai devreme, la inceputul deceniului sapte, au

Exemplul lui Nichita Stanescu este cel mai relevant. Intrand pe scena poeziei noastre, el o schimba, facand-o sa-i semene si sa se raporteze, de acum inainte, la diversele lui experiente si experimente. Lirica romaneasca se abstractizeaza si se moduleaza dupa viziunile, elegiile, jocurile si capriciile acestui autor pe cat de original, pe atat de influent. Lectia despre poezie e tinuta, practic, pe versurile lui.
In schimb, poeti la fel de originali - dar intr-un alt sens liric - precum Leonid Dimov, Ileana Malancioiu, Angela Marinescu, Emil Brumaru, lansati editorial spre sfarsitul aceluiasi deceniu, au in epoca o influenta mult mai redusa. Desi nimeni nu le contesta valoarea, iar critica le comenteaza favorabil fiecare aparitie, ei nu ajung la varful canonului din acea perioada, si cu atat mai putin in constiinta publica. Int re Nichita Stanescu si Leonid Dimov, Ana Blandiana si Ileana Malancioiu, Adrian Paunescu si Angela Marinescu, Marin Sorescu si Emil Brumaru, poetii vremii sunt cei mentionati si aici, si atunci, primii.
Reversul medaliei acestui succes urias este uzura, in timp; daca nu a poeziei ca atare, in mod sigur a imaginii unor scriitori aflati multa vreme in prim-plan. Dupa trei decenii, raportul se va schimba. Influenti, din anii '80 incoace si mai ales dupa Revolutie, sunt tocmai poetii de prim ordin, dar porniti din pozitia a doua. Dimov, venerat de "optzecisti", Angela Marinescu si Emil Brumaru, idolatrizati de poetii tineri de astazi, isi impun in fine propria lectie artistica - ascultata, invatata, inganata, dusa bine sau rau mai departe...
Pe culoarul serpuit al liricii domestic-erotice, Brumaru detine in mod clar suprematia. Imitatorii sai nu reusesc sa fie decat epigoni zbatandu-se intre stangacie si pornografie. Originalul ramane inconfundabil: un poet la care regimul fantasmatic nu mai este nocturn, romantic, oniric, ci diurn si "gospodaresc". Evaziunea in inaltimi si departari, zborul dintr-o realitate joasa si cenusie, intr-o supra-lume cu reguli mai generoase si culori mai vii, sunt substituite printr-o uimitoare densificare a lumii marunte aflate la indemana. Tot ce apare pe ecranul vietii poetului devine important si, pipait, mangaiat, mirosit, gustat, intra in versurile Ospitalierului. Iar cand lucrurile si clipele par mai searbede sau cand pericolul rutinei este sesizat, imaginatia debordanta a autorului disloca sistemul de relatii si corespondente obiective, identificand centrul nervos al realului si excitandu-l liric.
Aceasta tehnica de surescitare bine ascunsa sub imaginile moi si mangaietoare este utilizata, dupa cat se vede, inca din "frageda" tinerete. Cantece de adolescent*, superba placheta grupand versuri scrise in 1957-1958, ofera mai multe exemple. Iata doua idile, una mai frumoasa decat alta: "Intre izvoarele care desfac in jur/ Ranile uriase de azur// Dovlecii plini de mate stau candizi/ si-nlacramati in paturi de omizi.// Din maluri dulci cu mormoloci si sare/ Lumina urca iazurile clare.// Orele-atarna-n iarba nemuscate/ De vietatile ce clipocesc pe spate."; "E-atata liniste si-atata nemurire/ In pietrele ce nu stiu sa respire.// Boii se-aduna galbeni langa apa/ si se gandesc de unde s-o inceapa.// Magarii cresc uimiti si cruzi din roua/ Sa vada cum testoasele se oua.// Vacile cad trantite de ugerele lor/ Nemulse si cu ochii limpezi mor." Si iata o dimineata proaspata transformata, parca pe nesimtite, in dupa-amiaza grea si "nerusinata" a unui faun: "Pe buze diminetile iti lasa/ Ciorchini de roua proaspeti si rotunzi/ Ca sa le rupi pojghita de matasa/ Si-n carnea stravezie sa patrunzi.// Adolescent cu ochii puri si-adanci,/ Sfasii amiaza si strivesti soparle./ Fagurii zilei coapte ii mananci./ In fata vantul fluturii ti-azvarle.// Flori tinere te-opresc, cu sanii plini,/ Sa le saruti nerusinat pe pulpe/ Cand pocait si moale, printre spini,/ Amurgu-si trage coada ca o vulpe." (Pe buze diminetile iti lasa).
Daca din diversi poeti inchipuiti ti-e realmente jena sa citezi si cauti macar o secventa care sa se tina si dincolo de ifosele producatorului, la Emil Brumaru, ca la orice creator adevarat, nu-ti vine sa te opresti din decupat: versuri, strofe, pagini intregi. Ceea ce surprinde insa aici este maturitatea autorului. Un critic mai suspicios l-ar putea banui ca si-a antedatat textele, ca este un fals adolescent. Fara tatonari, ezitari, stridente, note false, majoritatea poemelor sunt perfect cizelate si intru totul caracteristice pentru lirismul particular al "saizecistului" intarziat. Ma intreb de ce a asteptat acesta atatia ani (pana in 1970) pentru a-si strange versurile intr-un prim volum, de vreme ce, inca de la finele deceniului precedent, el se infatiseaza deja maturat, format, publicabil. Numai doua-trei texte distoneaza, desenand un alt Brumaru, cu o ideatie diferita (articulata, explicit, pe programul propriei tinereti) si cu o tonalitate distincta. De-aici incepe cantecul chiar deschide placheta. In Puck, gasim nota argheziana din Carticica de seara.
Acestea fiind exceptiile, e limpede ca de foarte devreme poetul iese din cartile altora pentru ca, gasindu-si lumea artistica proprie, sa intre complet in ea. Cautand dimineata faunului, adolescenta, inceputurile timide si ezitante dinaintea debutului, vom gasi tot binecunoscuta dupa-amiaza concupiscenta, maturitatea unei creatii lirice care, practic, nu mai evolueaza. Opera acestui poet, in care toate fojgaie si totul fosneste, este intr-o anumita privinta statica, imobila, non-evolutiva.
Cu alte cuvinte, Emil Brumaru, adolescentul autor al acestor versuri, era deja, in 1957-1958, Brumaru.

*) Emil Brumaru, Cantece de adolescent. 1957-1958, cu cincisprezece desene de Adriana Lucaciu, Editura Brumar, Timisoara, 2007, 60 p.