Bestseller international: Broderii pe cord deschis

Autor: Daniel Nicolescu 29.08.2008
Carole Martinez este deja, in spatiul literelor din Franta, un nume mitic. A publicat o singura carte (de fapt, cred ca e si singura pe care a scris-o), cu un titlu bizar-incitant, Coeurs cousus/ Inimi cusute (brodate?), care si-a croit greu drumul spre public: aparut, alaturi de alte cateva sute de romane la inceputul lui 2007, volumul a trecut absolut neobservat timp de cateva luni. Desi critica a tacut malc, librarii (un factor hotarator de miscare a pietei si gusturilor in Franta, uneori mai important chiar decat premiile literare) l-au recomandat insistent clientilor, iar marketingul viral (aici in forma lui primitiva de "bouche a l'oreille", "telefon fara fir") si-a facut admirabil treaba. Asa incat, in luna mai, Astrid de Vergnette-Larminat nu face decat sa-si asume, de la inaltimea unei tribune publice de prestigiu, ceea ce tot targul de la poalele acesteia transformase in rumoare. Inc et-incet, fosta actrita, devenita profesoara de franceza, gusta succesul in toate formele sale: intai premiile, opt la numar (dintre care amintim "Pierre de Monaco", "Renaudot des lyceens", "Emmanuel Robl?s" sau "Etonnants voyageurs"), si apoi banderola rosie (apanaj, prin cutuma, al scriitorilor de renume), cu care cei de la Gallimard au gasit de cuviinta sa-i ferchezuiasca volumul in standuri.
Mai ciudata insa decat istoria acestui drum in ralanti al succesului a fost povestea selectarii manuscrisului (un foarte prost exemplu pentru debutanti, cum bine puncta Mohammed Aissaoui, in Le Figaro LitĀŽrraire din 22 iulie 2008) la pretentioasa editura care a publicat-o. Carole a trimis spre evaluare o ebosa a romanului, fara final, dar titlul, sau cine stie ce duh misterios ridicat dintre file l-a atras irepresibil pe redactorul responsabil cu sortarea manuscriselor, care a chemat-o urgent pe autoare sa-si definitiveze opera. Ce a iesit a fost un roman rotund, cuceritor, emotionant, marquezian in spirit (cata vreme face din miracole fenomene perfect naturale). "Ascultati surori ale mele! Ascultati vuietul acesta care umple noaptea! Ascultati zgomotul mamelor! In umbra cuhniilor sunt murmurate vorbe sacre. In fundul oalelor, printre mirosuri de mirodenii, se amesteca magia si retetele de mancare". Acestea sunt vorbele Frasquitei Carasco, eroina romanului, o prezicatoare-vrajitoare cu vibratii oculte cat se poate de autentice. Chiar de la inceput (cand este pierduta de sotul ei la un pariu care insotise o lupta de cocosi), Frasquita ia drumul bejeniei, impreuna cu toti cei sase plozi ai ei (detinatori, la randu-le, ai harului magiei), strabate Andaluzia, din sat in sat, si face ce stie mai bine: transmite efluviile magice ale sufletului sau obiectelor pe care le coase: un evantai care reproduce aripile unui fluture isi ia zborul pe fereastra, inima de matase a unei Madone purtate in procesiune incepe sa palpite, florile create pe o rochie de mireasa se ofilesc sub privirile geloase ale participantilor la nunta... Frasquita coase (peticeste, brodeaza) insa nu numai vesminte, ci si oameni. Ea este cea care i-a redat chipul unui tanar razboinic desfigurat si tot ea - cea care vindeca ranile din inimile celor aflati in jurul sau.