Bush numeste decizia Rusiei de a recunoaste independenta regiunilor "iresponsabila"

Ziarul Financiar 27.08.2008
Presedintele american George Bush a condamnat decizia Rusiei de a recunoaste independenta regiunilor separatiste Osetia de Sud si Abhazia, considarand-o drept "iresponsabila", informeaza agentia de presa RIA Novosti.

Bush a considerat decizia Rusiei ca fiind "inconsistenta cu o serie de rezolutii ale Consiliului de Securitate al Natiunilor Unite" si a declarat ca aceasta nesocoteste "intelegerea in sase puncte de incetare a focului pe care Presedintele Medvedev a semnat-o la 12 august 2008".

Dupa semnarea decretelor de recunoastere a independentei regiunilor separatiste, presedintele rus Dmitri Medvedev a declarat ca "aceasta decizie nu a fost luata usor, dar este singura modalitate prin care putem salva vieti".

Bush a cerut Moscovei sa respecte integritatea teritoriala a Georgiei, rugand Rusia sa "reia in considerare decizia iresponsabila", adaugand ca "actiunea Rusiei nu face decat sa exacerbeze tensiunile si sa complice negocierile diplomatice".