BCR: Free-floatul celor mai importante companii de pe Bursa valoreaza 3,6 mld. euro

Autor: Andrei Chirileasa 04.09.2008
Principalele 83 de companii de pe Bursa aveau la sfarsitul lunii august o capitalizare a free-float-ului de 3,61 mld. euro, reprezentand 21% din valoarea totala a acestora, de 17,2 mld. euro, potrivit unui raport realizat de analistii grupului BCR-Erste.
Cele 83 de companii selectate fac parte din cele mai dinamice sectoare de activitate reprezentate pe Bursa si pe piata RASDAQ, capitalizarea acestora reprezentand circa 81% din capitalizarea totala a celor doua piete.
Potrivit analistilor BCR, valoarea redusa a free-float-ului, care reprezinta actiunile liber transferabile pe Bursa, indica lipsa de adancime a pietei de capital din Romania, fiind una dintre cauzele lichiditatii reduse si a volatilitatii ridicate.
In topul celor mai mari capitalizari ale free-float-ului de pe Bursa conduce Banca Transilvania (TLV), cu actiuni disponibile la tranzactionare in valoare de 592 milioane de euro la sfarsitul lunii august, urmata de BRD, cu 536 milioane de euro. Cel e doua banci sunt de altfel printre cele mai lichide titluri de pe Bursa si printre cele mai putin volatile.
Analistii BCR au calculat indicatorii volatilitatii zilnice pentru cele 83 de companii analizate, BRD si TLV avand printre cele mai mici valori, 2,1%, respectiv 2,6%. Indicatorul volatilitatii masoara riscurile asociate unei actiuni, cu cat valoarea acestui indicator este mai mare, cu atat riscurile aferente acestor actiuni sunt mai ridicate.
In cazul Petrom (SNP) si al SIF-urilor, aflate si ele in topul celor mai mari free-float-uri de pe Bursa, indicatorii de volatilitate oscileaza intre 2% si 3% pe zi.
Free-float-ul calculat pentru SIF-uri nu mai este insa de 100%, cum era calculat pana acum, ci variaza intre 54% la SIF Muntenia (SIF4) si 89,6% in cazul SIF Moldova (SIF2). Cea mai mare capitalizare a free-float-ului o are SIF Oltenia (SIF5), cu 216,3 mil. euro.
Pe de alta parte, actiunile din sectorul chimic cum sunt Azomures (AZO) si Amonil (AMO) sunt printre cele mai volatile de pe Bursa, cu indicatori peste 6%. In cazul acestora, capitalizarea free-float-ului este de 19, respectiv 6 mil. euro.
Cel mai mare free-float de pe piata RASDAQ il are Electromagnetica, cu o valoare de aproape 41 mil. euro, circa 54,6% dintre actiunile producatorului de echipamente electrice fiind disponibile la tranzactionare.