Santierul de la Stavropoleos

Cand s-au trezit din somnul oriental, bucurestenii au intrat in panica: in loc sa-si protejeze orasul vechi, au inceput sa-l modernizeze, desi spatiu pentru inaltarea unei urbe dupa modelul occidental era, cum se va dovedi ulterior, din belsug. La un pas

Istoricul Nicolae Stoicescu imi marturisea ca a fost socat de numarul urias de petitii (gazduite de Arhivele Statului) care somau primaria sa lichideze ctitoria arhimandritului Ioanichie "machedon" din Epir. Argumentul era starea deplorabila a sfantului locas, a hanului si a paraclisului, acesta, probabil, un vestigiu de pe vremea boierilor Popesti, vechii stapanitori ai locului. Nu se cerea repararea lor, Doamne fereste! Si-asa, orasul avea prea multe biserici! Din fericire, arhitectii trimisi sa evalueze situatia au fost de alta parere, impresionati fiind de frumusetea deosebita a acestei bijuterii arhitectonice. Intrucat, sumele de bani avute la dispozitie erau rezervate aproape exclusiv "remodelarii" Bucurestilor, abia in 1904 au demarat lucrarile de restaurare, cu toate ca mai avusese loc o interventie minora, datorata arhitectului Monastirescu, in 1861. Pla nul fusese intocmit de Ion Mincu. Santierul, vizibil in fotografie, a fost condus pana dupa primul razboi mondial de catre profesorul C. Dumitrescu. Finalizarea lucrarilor prezenta privitorilor o biserica restaurata cu grija, dar fara han, transformat din temelii in manastire si fara paraclis, nemaiamintind prin nimic de infatisarea cunoscuta din fotografiile lui Szathmari si din acuarela lui Preziosi.