Toamna cartilor noastre

Autor: Claudiu Komartin 12.09.2008
Nu imi era prea clar, pana nu demult, cum poate contribui prezenta la un targ de carte - chiar daca vorbim despre niste evenimente care chiar fac valva in tari europene pentru care cultura este ceva viu si "in miscare" - la reusita unor programe

In 2007 am avut ocazia sa observ imensa desfasurare de forte a Indiei, invitata Salonului de Carte de la Paris, etalarea vioaie, inteligenta, cuceritoare a tuturor lucrurilor specifice acestei tari si culturii sale, de la vesminte si muzici traditionale la traducerile si prezentarile generoase ale unor scriitori de care si eu, ca si marele public parizian, auzeam pentru prima data. Si am inteles atunci cat de importante sunt un desant bine organizat si o promovare intensa a numelor mari, care pot creste rapid cota unei literaturi intr-o lume unde, chiar daca esti cu adevarat bun, e extrem de greu pana ti se acorda sansa de a arata ce poti. Iar asta poate dura foarte mult timp.
De aceea, participarile unor autori romani la doua dintre cele mai mari targuri de carte din Europa (la G?tebo rg, intre 25 si 28 septembrie, si la Frankfurt, la mijlocul lunii octombrie) se constituie in evenimentele de interes ale acestei toamne. Mai intai, la Targul de Carte Bok & Bibliotek de la G?teborg, tarii noastre ii este dedicata sectiunea ?Voci din Romania?, partenerul targului in acest proiect fiind Institutul Cultural Roman de la Stockholm, condus de Dan Shafran. Mircea Cartarescu va fi prezent la G?teborg impreuna cu cativa poeti contemporani: Gabriela Melinescu, Denisa Comanescu, Adela Greceanu, Elena Vladareanu, Dan Sociu, Ioan Es. Pop si subsemnatul, care vor sustine lecturi si vor fi prezenti la lansarea unui numar din revista Lyrikvannen dedicat poeziei romanesti.
La Frankfurt, destinatie obligatorie pentru recunoasterea si difuzarea internationala, Romania va avea doua nume grele, cu proiecte editoriale sustinute de Editura Polirom si de Ministerul Culturii si Cultelor. Este vorba despre Gabriela Adamesteanu si Norman Manea, care isi vor lansa volumele in editii de lux si vor participa la intalniri si dezbateri ce-i plaseaza in prima linie a manifestarilor dintre 15 si 19 octombrie. Prezenta editorului francez al Gabrielei Adamesteanu, precum si a editorilor spaniol, italian, german si roman ai lui Norman Manea pot fi garantiile pentru reusita acestui atac frontal asupra pietei de carte germane.
Asadar, semne bune dinspre doua targuri de carte unde se fac jocurile celebritatii literare in Europa, dupa reusitele discrete ale ICR-ului din ultimul timp: merita mentionata eficienta standurilor romanesti organizate la targurile de la Praga si Barcelona, despre care nu s-a vorbit mai deloc in presa romaneasca, atat de preocupata de crupa poneiului buclucas...