Comandantul si nimfa

Autor: Mircea Oprita 16.09.2008

Nimfa Calypso si-a castigat celebritatea datorita talentului razbatator prin milenii al lui Homer. Isi avea salasul pe o insula din Mediterana, unde pana si ratacitorul Ulise era cat pe ce sa-si piarda vocatia ratacirilor, prizonier al farmecelor ei irezistibile. Nu e de mirare ca Jacques-Yves Cousteau, in tinerete locuitor al Marsiliei si indragostit la randul sau de Mediterana, a dat numele nimfei unui vechi dragor de mine, inchiriat in 1950 cu simbolica suma de un franc pe an si echipat imediat ca laborator mobil pentru cercetari oceanografice. In noua sa ipostaza, Calypso a devenit mai mobila si mai ratacitoare chiar decat eroul sau antic, traversand in lung si-n lat oceanele, in functie de interesele distinsului explorator contemporan.



In Mediterana, comandantul Cousteau s-a aratat interesat de vechile epave, unele din perioada Imperiului Roman, punand astfel bazele arheologiei subacvatice. O disciplina despre care nu auzise nimeni pana atunci. Sapaturi in nisip si mal, la zeci de metri adancime, recoltari de obiecte uitate pe fundul marii timp de doua milenii, ridicarea la suprafata a acestui trecut pretios: echipele de pe iahtul Calypso aveau sa modifice radical imaginea arheologului traditional. Echipat cu scafandrul autonom, cu mijloace potrivite de deplasare sub apa, acesta incepe sa nu se mai deosebeasca de scufundatorii cu care Jacques-Yves Cousteau si-a turnat cele peste 120 de documentare pentru televiziune, majoritatea consacrate biologiei marine. Carti n-a scris decat vreo 50. Dar aventura acestor documente scrise si filmate despre fauna si flora oceanelor a inceput la bordul navei Calypso, simbol si emblema personala, iaht cunoscut de toti si recunoscut cu entuziasm pretutindeni unde ancora. Intre multele destinatii inscrise in jurnalul sau de bord, una s-a intamplat sa fie in 1977 Delta Dunarii, unde Comandantul, ghidat de emotionatii sai ghizi de la Institutul Roman de Cercetari Maritime, a putut sa observe din elicopter si din barcile pneumatice de tip Zodiac fauna specifica locului, completandu-si astfel imaginea generala a resurselor vii din oceanul planetar si de pe fluviile care il alimenteaza.
Cu o incredibila modestie, se considera doar un tehnician oceanografic, dar asta n-a inselat pe nimeni. Dovada ca Academia Franceza l-a ales in 1988 intre membrii sai, iar Academia Americana de stiinte chiar mai devreme, desi se stie cat de conservatoare sunt forurile academice de peste Atlantic cand e vorba sa atribuie titluri onorifice unor straini. Ronald Reagan i-a decernat si el Medalia Prezidentiala a Prieteniei, iar francezii s-au intrecut in a-i acorda distinctii importante, intre care Legiunea de Onoare in grad de comandor, Marea Cruce a Ordinului National de Merit, Crucea de Razboi si - ceea ce-mi place in mod deosebit - Ordinul Artelor si Literelor, tot in rang de comandor. Tehnician sau nu, a fost un mare iubitor de natura si a stiut sa prezinte acea parte importanta din ea care tine de viata subacvatica in asa fel incat, chiar si dupa moartea lui, avalansa de filme despre surprinzatoarele vietuitoare din ocean nu se mai poate opri. Unii savanti mai mofturosi, poate si invidiosi pe succesul sau public, i-au reprosat modul original de a “face stiinta” cu aparatul de filmat si cu cartea de vulgarizare. O vulgarizare inteligenta, totusi, dispusa sa sacrifice pedanteria de catedra si de birou, pentru ca omul de pe strada sa priveasca pentru cateva momente cu propriii sai ochi prin hubloul postului de observatie instalat la trei metri sub puntea iahtului Calypso, de unde se puteau vedea in direct rechini si vulpi de mare, cu obiceiurile lor deprinse din erele primordiale.
Jacques-Yves Cousteau a fost un savant de factura moderna. Si-a luat televiziunea in sprijin, din convingerea ca si metodele, si materialul didactic pe seama caruia se formuleaza lectiile de astazi difera, trebuie sa difere de modul doctoral in care era abordata natura in epocile cand ea insasi insasi conta doar ca o sursa de procurat resurse economice si putea fi vandalizata de oricine, cum dorea. Pentru a opri poluarea marina, factor esential al degradarii mediului inconjurator, Comandantul avea nevoie sa-si asocieze omul obisnuit, martorul tuturor ofenselor aduse naturii din inconstienta sau din interes afacerist. Acestui aliat posibil trebuia sa i se deschida ochii cu prioritate, el urma sa invete respectul pentru ceea ce viata, in dimensiunea sa acvatica, a cladit pe parcursul a sute de milioane de ani. si, cum nu poti salva bogatiile oceanului planetar fara sa le cunosti, cercetarile efectuate pe Calypso trebuiau aduse prompt, si in forma lor cea mai vie, cea mai impresionanta ca mesaj vizual, la cunostinta tuturor. Autorul generosului mesaj stia ca doar astfel se poate forma, la nivel planetar, o constiinta ecologica, necesara vremurilor noastre in tot mai accelerata schimbare. Iar schimbarea nu implica intotdeauna progresul, ci si degradarea.
Spre batranete, cu fata lui de om uscativ, trasa si ridata, incadrata de un par carunt inca bogat, Jacques-Yves Cousteau expune sub ochelarii cu rama subtire o privire piezisa, usor intunecata si trista. Copiii din prima casatorie il ataca dupa moartea mamei lor si recasatorirea cam precipitata a Comandantului cu Francine Triplet, cu care avea alti copii inca dinainte. Intervin si procese pe care el insusi le declanseaza, ca sa-si apere numele legat de actiuni umanitare nonprofitabile, si pe care fiul sau mai mare il gasea potrivit pentru extinderea propriilor sale firme comerciale. Nu era doar atat. Cel ce odinioara avusese curajul sa-l infrunte pe Charles de Gaule pentru experimentele atomice efectuate in Polinezia franceza incepea sa alunece, cu varsta, pe panta unui pesimism greu de remediat. Semn de rau augur, pana si vasul Calypso i-a fost lovit in ianuarie 1996 de o barja si scufundat in portul Singapore. Iahtul avea sa fie ulterior ridicat la suprafata si readus in Franta, dar mostenirea Comandantului incepea sa treaca deja pe umerii altora. Pe umerii nostri, de fapt.