Iasiul vietii romanesti

Autor: Ion Bulei 17.09.2008

Ionel Teodoreanu avea dreptate sa considere Iasiul de la 1900 un oras istoric, cultural si uneori bovaric. Spre deosebire de Bucuresti, care crescuse si inflorise politic, la Iasi ramasesera intelectualii si cei care isi facusera din a gandi o profesie. La Bucuresti erau oamenii de actiune, care invarteau afacerile si politica (pana la urma si ea o afacere). “La Iasi erau arderi si lumini, la Bucuresti zgomot si straluciri.”



Dupa primul Razboi Mondial, lucrurile se schimba. Iasiul vrea sa fie altceva. Sa imite Bucurestiul. Dar nu reuseste, cazand prea adesea in provincialism. Deocamdata insa, la 1900, e fala culturala a tarii: Universitatea, Teatrul National, baroul iesean, revista Viata Romaneasca... Mai ales aceasta din urma e o extraordinara prezenta, intai de toate prin valorile literare pe care le aduna in juru-i: C. Stere, masiv, autoritar, plin de monologuri, Garabet Ibraileanu, cel vesnic nedormit, preocupat de microbi, de curenti, dar mai ales de valoarea scrisului, M. Sadoveanu, masiv si astral, M. Sevastos, timidul si tacutul, G. Toparceanu, munteanul transformat in cel mai iesean dintre ieseni, Demostene Botez, tanar, frumos si elegiac, “minunat”, cum spunea despre el Ibraileanu, apoi profesorul Octav Botez, cu infatisarea lui de “muschetar burghezit” gandind parca tot timpul la rubrica sa din revista, Pe marginea cartilor, fratele lui, Jean Bart, marinarul de Dunare visand corabii, D.D. Patrascanu, vesnic plin de sotii, cu vorba si scrisul lui pline de umor inteligent, frumosul si palidul Mihai Carp, parintele Gala Galaction, cu infatisare tolstoiana, dand sfaturi in cuvant cum o face si in scris si gandind la popa Tonea, R. Rosetti, doct si mucalit, vesnic cu o amintire de povestit colorat si sugestiv, Dumitru Moruzi, relatand mereu despre pribegii sai in Basarabia rapita de rusi, A. Gorovei, falticeneanul cu tabieturi atotcunoscator de multe, foarte multe, Otilia Cazimir, mereu cu gandul la florile poeziilor sale, asezata temeinic, cu lirismul ei nestavilit, in literatura si in inima lui Toparceanu, Alice Calugaru, cea iubita (literar) de G. Ibraileanu, Stefana Velisar Teodoreanu, “doamna Lily”, cum o alinta acelasi Ibraileanu si multi, multi altii...
“Factorul energetic”, forta propulsiva” pe care le dorea I.I.C. Bratianu prezente in politica romaneasca (de aceea l-a incurajat si sprijinit pe C. Stere in crearea Vietii Romanesti) vor fi pana la urma prezente ale culturii romane. Viata Romaneasca va continua Junimea in incercarea de a absorbi cultura occidentala si nu de a se lasa absorbita de ea. Or, cultura straina nu putea fi asimilata cata vreme cultura romanilor se multumea sa fie o anexa caricaturala a celei dintai, in loc sa dea nota specifica a sufletului sau.
Si se ajungea la specificul national doar prin democratizarea culturii, prin participarea tuturor la formarea si aprecierea valorilor culturale. Era ceea ce denumeau Stere si Ibraileanu “poporanism”, adica nu o teorie, ci un sentiment, “un sentiment de recunostinta, de simpatie si de datorie” fata de cei multi. Revista, nici pe departe socialista, cerea scriitorului sa se intereseze de viata, de viata natiunii, de “viata romaneasca”, sa surprinda trecutul poporului si sa fie sensibil “la nevoile lui concrete de astazi, la grijile lui cele grele de toate zilele”. Adica nu promova deloc utopii internationale, abstracte, ca “proletari din toate tarile”, ci “sfanta dreptate pentru un neam de plugari”.
Dar rolul revistei a fost esential in cultura romana nu prin clamarea unor chemari la indemana ale traditionalismului, ci prin valoarea celor care colaborau. Valoarea nu se explica, se impune.