Radu Furnica: Invatamantul va falimenta economia

Autor: Alina Pahoncia 18.09.2008
Mediul de business va resimti tot mai puternic in urmatorii 10 ani consecintele unui sistem de invatamant invechit si neadaptat la realitatile de business, este de parere Radu Furnica, cel mai scump si unul dintre cei mai vechi si mai cunoscuti "vanatori" de executivi de pe piata locala.

"Actul educational romanesc, in forma sa actuala, este falimentar si va afecta evolutia businessurilor in urmatorul deceniu. Romanii sunt obsedati de diplome, iar sistemul de invatamant exploateaza aceasta slabiciune", spune Radu Furnica, presedinte si CEO al companiei de executive search Leadership Development Solutions (LDS), partenerul pentru piata locala al Korn/Ferry International, una dintre cele mai mari companii de executive search din lume.

In prezent, mediul de business plateste pentru lipsa de viziune strategica in educatie prin criza de forta de munca existenta la nivel de piata. "Aproximativ 90% dintre cele 296 de universitati de pe piata locala nu au absolut nicio valoare, ci produc diplome pe banda. Doar 3% dintre absolventii pe care ii livreaza facultatile romanesti sunt pregatiti la nivelul care se cere la nivel international", apreciaza Furnica.

Romania va continua sa piarda varfuri profesionale in favoarea strainatatii, ba, mai mult, putinii tineri bine pregatiti se vor orienta mai mult decat pana acum spre piete care vor valoriza mai bine competentele lor decat o fac companiile prezente local. "Companiile nu exploateaza la maximum potentialul angajatilor. In special in multinationale, filialele locale sunt doar niste rotite intr-un mecanism supranational, a carui dezvoltare este hotarata la nivel global", incheie Furnica.