Avansuri incredibile pe bursele europene. BET-FI castiga 10,33% la Bursa de la Bucuresti

Ziarul Financiar 19.09.2008

Bursele europene au inregistrat cele mai mari avansuri astazi, investitorii sperand ca institutiile de reglementare si guvernele din intreaga lume au gasit solutii pentru situatia actuala de pe pietele financiare.

Indicele pan-european Dow Jones Stoxx 600 a urcat cu 6,31% la ora 13:00, printre companiile care au dus la acest avans brusc aflandu-se bancile.

Indicele britanic FTSE urca cu 6%, in timp ce indicele german DAX30 a castigat 4,1%, iar cel francez CAC-40 a avansat cu 5,6%.

Si bursa din Rusia a inregistrat avansuri, cu un indice RTS in urcare cu 12,9%, pana in momentul in care aceasta a fost oprita din motive tehnice.

Bancile si-au revenit dupa pierderile din acesta saptamana, Lloyds TSB inregistrand un avans de 11,7%, Barclays urcand cu 23,58%, iar Royal Bank of Scotland castigand 30%.

Dintre bancile de pe continent, Deutsche Bank a avansat cu 9,42%, iar Credit Agricole a castigat 23,64%.

Pe piata bursiera de la Bucuresti, indicele care arata evolutia societatilor de investitii financiare (SIF), BET-FI, a urcat cu 10,33%, la 27.061,02 puncte.

Indicele compozit al Bursei a avansat cu 5,93%, pe o piata cu o lichiditate destul de ridicata, de 7,31 milioane euro (27 milioane lei).

Printre companiile financiare cu cele mai mari avansuri procentuale s-au aflat Erste Group (EBS), cu un castig ce 14,32%, Broker Cluj (BRK), cu un avans de 12,50%, si SIF Muntenia (SIF4), cu un avans de 11,59%.