Renault: Criza financiara avantajeaza Loganul

Autor: Bogdan Alecu 05.10.2008

Carlos Ghosn, CEO si presedinte al Grupului Renault-Nissan, a declarat pentru ZF ca actuala criza economica reprezinta "momentul Daciei Logan".

"Nu este nicio indoiala faptul ca o recesiune economica avantajeaza produsele low-cost. In general, clientii de automobile se vor orienta tot mai mult catre modele care au un pret cat mai scazut, dar care sa ofere o echipare buna si un grad de siguranta ridicat, precum Logan", a spus Carlos Ghosn, supranumit "cost killer" si considerat cel mai performant director din industria auto, dupa ce a reusit sa readuca Nissan pe profit in mai putin de un an. Renault, care a anuntat un plan de investitii de 500 de milioane de euro in 2008 si 2009, va continua programul de largire a gamei Logan. Anul viitor Dacia va prezenta primul SUV al constructorului local, in timp ce in urmatorii patru ani gama va mai fi completata cu alte trei versiuni de caroserie.
"Majoritatea modelelor de volum realizate pe platforma Logan au fost lansate. In urmatorii ani gama va continua sa se extinda, dar pe segmente de nisa", a subliniat Ghosn, care a precizat ca Renault Sandero Stepway, primul crossover realizat pe platforma Logan si asamblat in Brazilia, nu va fi lansat si pe piata europeana.
In conditiile in care Renault va disponibiliza aproape 5.000 de angajati din cadrul uzinelor din Franta, solutie adoptata in vederea mentinerii profitabilitatii companiei, in Romania constructorul francez va majora capacitatea de productie a uzinei de la Mioveni de la 350.000 de unitati in prezent la 400.000 de autovehicule in 2009.
Numarul angajatilor, care in prezent este de aproximativ 13.000 de persoane, va fi in continuare majorat, in functie de majorarea capacitatii de productie.