Un om al orasului

Autor: Stan Constantin 15.10.2008

Exista orase ale unui fluviu, ale unor creste de munte, ale unor personalitati si deci ale unui climat cultural. Exista orase care se tin de-un trecut istoric. Exista orase care nu se pot debarasa de anecdoticul tesut in povestile lor. Exista orase ale unui singur loc din perimetrul lor. Desi aflat pe malul fluviului, desi a fost poarta prin care s-a intrat in latinitate, desi ofera cateva repere urbane, Drobeta-Turnu Severin pare a fi, in primul rand, orasul unui om. Orasul propriu-zis - care nu este atat de vechi pe cat ar parea, daca facem abstractie de asezarile care au existat pe aceste locuri - este orasul lui Teodor Costescu. Si asta in ciuda faptului ca o multime de personalitati isi au locul nasterii aici.



Dupa 70 de ani de la disparitia sa, Teodor Costescu este inca o prezenta vie in amintirile locuitorilor. Din cinci severineni cu care am stat de vorba mai pe indelete, trei aveau amintiri despre Teodor Costescu. Ba mai mult, erau legati direct, prin familiile lor, de o istorie cu el. Mai rar acest caz, al unui oras care sa se construiasca din si prin personalitatea unui om. Si asta in conditiile in care se afla in buza Dunarii (cultivand, traind din legendele aduse de ape) si ar fi putut trai din celebritatea podului lui Apolodor din Damasc (cel mai mare pod al acelor vremi de secol II al erei noastre). A avut o pozitie strategica, de Gibraltar al fluviului, vamuind orice cale pe Dunare spre Balcani, spre Occident sau spre Rasarit, fapt ce l-a facut ravnit de imperiile vremurilor. Climatul mediteranean l-ar fi putut face o oaza de exotism, dar si-a concentrat tot acest farmec pe insula Ada Kaleh, jertfita pentru balaurul modernitatii care inghite la nesfarsit energie electrica, pastrand pentru sine doar urme vagi ale ceea ce ar fi putut sa fie, pentru ca pe neasteptate mai rasare dintr-o curte o tufa de trandafiri multicolori ori un smochin stingher, iar cafenelele inca mai au zvacniri de cafea la nisip. A disparut braga, s-au dus dulceturile, rodiile sunt o amintire, castanele - doar simulari de suturi, pe aleile parcului, intr-o minge de fotbal. Clujul i-a "suflat" onoarea de a fi centrul traditionalismului crestin, desi revista Datina a aparut la Turnu Severin. Fac aici o paranteza spre a-mi povesti uimirea pe care am avut-o cand, student fiind, am cercetat, la Biblioteca Academiei, publicatiile aparute la Turnu si in zona Mehedinti la inceputul secolului XX - erau zeci de titluri culturale in oras si fiecare localitate cat de mica isi avea, prin stradania invatatorilor, reviste, monografii, studii despre istoria sau folclorul zonei. Tipariturile erau preponderent axate pe factorul spiritual, fata de, sa zicem, alte porturi dunarene, care produceau ziare (cu nemiluita) pentru comert si pentru putina industrie a zonei.

Pe la Turnu au intrat nu numai armatele romane spre latinizarea Daciei, dar si regalitatea care avea sa schimbe istoria Romaniei, viitorul domnitor Carol venind pe Dunare si poposind incognito o noapte in acest oras, de care avea sa fie foarte legat in timpul lungii sale domnii.
Gheorghe Ionescu-Sisesti, Serban Cioculescu, Alexandru Dima, Stefan Odoblejea, Traian Salagean, Constantin Radulescu-Motru, Alice Voinescu si multi, inca multi altii, care nu numai ca s-au nascut aici, dar si-au si petrecut anii de formare la licee de renume din localitate, ar fi putut da specificitatea orasului.
Dar toate acestea si toti acestia nu pot tine piept personalitatii lui Teodor Costescu in memoria locului si a locuitorilor. Este un argument solid al nevoii noastre de civilizatie, de actiune, nu numai de contemplatie.
Fiu al unui invatator din Rovinari, profesor de stiinte fizico-chimice, reintors acasa dupa incheierea studiilor, Teodor Costescu isi pune intreaga energie, intreaga existenta si intreaga avere in slujba vietii spirituale a orasului si a zonei. In rastimpul scurt cat este prefect, demareaza un proiect amplu de ridicare de scoli, spitale si biserici in satele mehedintene. Ca director de scoala, introduce pentru prima data uniforma scolara, infiinteaza o fanfara a elevilor - producand senzatie in Bucuresti atunci cand defileaza cu ea prin fata regelui Carol I -, deschide (in 1897) un internat cu 80 de locuri pentru elevi. Il convinge pe I.G. Bibicescu, fost guvernator al Bancii Nationale, sa doneze biblioteca si impacheteaza cu mainile lui miile de volume ce iau calea Severinului primenit cultural.
Pentru marele sau vis, Teatrul din Turnu Severin, si-a cheltuit ultima bruma de energie si ultimii banuti. A vandut tot ce mai avea spre a incheia constructia a ceea ce este azi emblema culturala a orasului, petrecandu-si anii ultimi din viata in podul teatrului, fara casa si masa. Un visator ruinat de propriul sau vis.
Nu vreau sa fiu moralist cu orice pret, dar nici nu imi pot reprima intrebarea: cati oameni cu bani din zilele noastre ar fi capabili sa urmeze gestul lui Teodor Costescu, cati ar mai arde, ar saraci, ar renunta la bunurile lumesti pentru o idee? Mi se va spune poate ca vremurile alea, de efervescenta si romantism, s-au dus, iar repetarea lor ar fi imposibila. Sigur, nu i-ai mai putea cere azi cuiva sa ajunga, dupa o viata de om bogat, sa locuiasca in podul propriului sau vis intors catre cei din jur, nu catre el insusi. Dar sa-i ceri o bruma de altruism si de daruire parca nu ar fi chiar atat de mult.