Un joc de societate

Autor: Daniel Cristea Enache 22.10.2008

O carte pe cat de interesanta, pe atat de agreabila este Trecute vieti de fanti si de birlici* de Horia Garbea. Autorul "nouazecist" porneste in sens invers fata de teoreticienii care inteleg textul ca pe o suma fixa de coduri si conventii simbolice. Intre eseistica si istorie literara, volumul de fata trateaza personajele fictionale ca pe niste fiinte vii, caracterizand prin ele societatea in care traiesc.



E chiar un joc de societate, pasionant si amuzant, ce presupune nu doar o anumita specializare, ci un fond de cultura in sens larg. Cunostintele literare sunt dublate de cele sociologice, ideologice, arhitectonice, gastronomice si tot asa, pe o paleta folosita neostentativ. In schimb, numarul de carti din care se recolteaza personajele si situatiunile literare e relativ limitat. Sunt scanate opere de Caragiale, tatal si fiul, Creanga, Braescu, Bacalbasa, Rebreanu, Sadoveanu, Arghezi, Camil Petrescu, Ionel Teodoreanu, G. Calinescu (mentiune speciala), Sebastian, Kiritescu, Eugen Barbu, Preda, Ioan Grosan, Cartarescu; si in general aceleasi titluri servesc unor sectionari tematice diferite. Altfel spus, "pasiunea si sexul" sunt urmarite in creatii in care, ulterior, vor fi cercetate "alcoolurile si betiile", "agresiunile si incaierarile", "boalele si doftorii". Favorizati sunt prozatorii realisti, urbani (Calinescu in Enigma Otiliei si Bietul Ioanide) si suburbani (Barbu in Groapa).

Fie ca e vorba despre Cai, calareti si atelaje hipo, de Avocati si osanditi sau de Scrisori, depese, telegrame ale personajelor, Horia Garbea traverseaza cu multa seriozitate aria tematica, facand paralele intre operele citite si urmarind evolutia in timp si spatiu a unor "teme" comportamentale. Documentarea e atenta, iar cunostintele diferitelor specialitati sunt completate prin informatii si date aflate acasa. Baiat de familie buna, veche si documentata cel putin in istoria Romaniei moderne, scriitorul merge la sigur folosindu-se de traditia orala. Cand ceva pare inca neclar, apar cu promptitudine explicatiile autobiografice: "La Braescu functionarii beau multiple 'vermuturi de Torino' si se plang ca nu le ajunge leafa. Apoi pleaca la dame. Tot la Braescu, un personaj ii cumpara nevestei adorate un patefon. Apoi bea cu amicii 72 de pelinuri in sase insi, o duzina de om! Ajuns acasa cam la ziua, isi gaseste consoarta in pat cu timidul sau chirias. Le pune la patefon Desteapta-te romane si pleaca. Sa se sinucida eventual. 'Strofe cu pelin de mai contra Iorga Neculai' scrie si Pastorel, mare expert in vin si nu numai. Pelinul de mai se pune in butoiul cu vin, imprumutand savoarea sa amara licorii. Pastorel inalta un adevarat imn pelinului. Cel mai bun pelin se bea 'La Gogu Rosiianu', pe locul unde azi este 'Izvorul rece', la Pake. Informatia, pe care o detin din familie, este certificata intr-o povestire a lui Radu Albala" (pp. 30-31).
Si, daca tot suntem la capitolul beuturi, dulci ori amarui, sa inregistram o data cu Horia Garbea evolutia mentalitatilor in campul de traditii bahice. La Sadoveanu, se bea numai vin: cu ulceaua, din oca. Ocaua (ne informeaza imediat autorul) avea 1,288 litri in Moldova, fiind a zecea parte dintr-o vadra. Comisul Ionita, om mai umblat, povesteste ca nemtii beau bere, care e un fel de lesie. Convivii sadovenieni se stramba recriminator: atunci "sa ramana ei cu trinul lor si noi cu tara Moldovei". Personajele caragialiene o dau insa pe bere. Cand licoarea nemteasca este amestecata imprudent cu cea a pamantului stramosesc (da-i cu bere, da-i cu vin), cetateanul se turmenteaza si nu mai stie cu cine sa voteze. Indecizia electorala e si un efect al indeciziei consumatoare.
Pe langa aceste savuroase analogii si paralele socioliterare ce ne atrag in joc si ne fac sa-l continuam pe cont propriu, gasim in volumasul lui Horia Garbea o Addenda cu texte de publicistica mai risipita. Cu o sincopa (in articolul dedicat revistelor glossy cu si despre femei, ironia este gripata), si aceste pagini intereseaza si plac. Adevarat detectiv in decodarea unor expresii populare licentioase, autorul patrunde si in lumea virtuala, a chat-ului si messenger-ului, studiind cu atentie noile jargoane. Seriozitatea nu mai e insa jucata, ci maxima in textul dedicat revistelor glossy pentru "bebeii mititei"... Finalul, care este si al cartii, e surprinzator si personal in ambele sensuri ale termenului. De la superbebeii de jalnice vedete dambovitene, ca imagine-stas a "celebritatii" incipiente, se trece la descrierea aproape timorata a propriului copil, o entitate cazuta parca din orizontul misterului. O descriere frumoasa, inspirata, cu un rest enigmatic: "Intalnirea cu fiul meu, Tudor, m-a marcat cu totul altfel decat prezuma publicatiile discutate mai sus. Nu pot sa il asociez cu nimic omenesc: seamana cu o vietate extraterestra sau cu un inger. Iubitor de comunicare si afabil cum ma aflu, nu gasesc intre noi nici un cod. 'Pasesc ca pe o alta planeta', vorba poetului. Pisica a vrut sa-l miroasa. S-a ridicat pe marginea patului si s-au privit intens: ea holbata de uimire, el senin si arogant. Mata s-a retras tiptil trei pasi, apoi a fugit ingrozita, ca un om care s-a convins ca a vazut o stafie. Cand doarme, mai ales, nou-venitul are o activitate intensa: clipeste, vorbeste intr-o limba necunoscuta si face gesturi largi si precise adresate unei lumi invizibile pentru mine. Ii pun un cantecel de Schubert si il 'critica' dirijand in contratimp cu miscari categorice. Nu imi inspira deloc fragilitate si duiosie, ci forta unei entitati care beneficiaza de avantajul Necunoscutului. Cand il strig pe numele lui omenesc, imi zambeste de sus, cu o ironie devastatoare, ca sa simt intreaga mea lipsa de fantezie. Indiferent ce mi se va intampla in viitor, aceste zile de iarna (2007, n.a.) vor ramane pentru mine sub semnul intalnirii, pentru prima data, cu o creatura inexplicabila" (pp. 202-203).
Avem aici nu numai un registru nou, al autorului polivalent jucandu-se cu conventiile literare, ci si o coarda in plus, pe care scriitorul acesta profesionist nu si-o cunostea.
*) Horia Garbea, Trecute vieti de fanti si de birlici, Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti, 2008, 208 p.