Sunt o mare consumatoare de romane politiste

Autor: Stelian Turlea 22.10.2008

De curand, Editura Trei a publicat o carte de mare succes a scriitorului suedez Stieg Larsson - Barbati care urasc femeile. Traducerea ei a fost realizata de Elena Maria Morogan, care traieste din vara anului 1989 in Suedia. O vizita a sa in Romania ne-a prilejuit acest interviu.



- De ce ai ales sa-l traduci pe Stieg Larsson?

- Sunt o mare consumatoare de romane politiste, dar interesul meu merge mai ales spre zona engleza. In afara cartilor scrise in urma cu vreo doua decenii de cuplul celebru Sjowall & Wahloo, pline de umor si de o admirabila cunoastere a mentalitatii suedeze, nu citisem decat absolut intamplator romane politiste suedeze. In ceea ce-l priveste pe Stieg Larsson, faima lui a fost la inceput mai mare in strainatate, decat in Suedia. Trebuie sa-ti spun ca l-am citit mai intai interesata de viata si soarta aventuroasa a autorului. Apoi, am fost fascinata, ca toti cei care-i deschid prima oara cartile, de un amestec cu totul special de realism si trama criminala. Si m-am indragostit, desigur, de unul dintre personajele lui, Lisbeth Salander, aceasta neobisnuita fetiscana punk experta in computere, care in orele libere incearca sa demonstreze teorema lui Fermat.
 
Eroina lui Stieg Larsson are o prospetime si o originalitate care o fac unica. Deci, m-am amorezat de Stieg Larsson si, cum cei de la Editura Norstedts mi-au aflat secretul, de indata ce copyright-ul a fost cumparat de Editura Trei, le-au spus sa ma contacteze pentru traducere. La inceput, am sovait - primul volum are peste 500 de pagini, celelalte sunt la fel de impozante, apoi am cedat. In vreme ce traduceam primul volum, juram sa ma opresc la el, dar, cum sunt o natura slaba, am cedat insistentelor si, iata, acum m-am scufundat iarasi in lumea lui Stig Larsson.
 
- De unde vine numele trilogiei?
- De la revista Millennium, la care lucreaza ziaristul Mikael Blomkvist, eroul cartilor. Probabil ca succesul urias al trilogiei provine tocmai din senzatia de cine-verite a cartii: ai impresia ca patrunzi in viata cotidiana a Stockholmului, ca te plimbi pe strazi ori bei o cafea la vreuna dintre cafenele. Apoi, impresia de actualitate este obtinuta prin continue referiri la evenimente si personaje reale. Cateva personaje ale romanului sunt chiar oameni reali, cu nume real. De aceea, poate, evenimentele tulburatoare ale cartii au un si mai mare impact. Deci realism cotidian, personaje fermecatoare, evenimente extraordinare. O foarte reusita reteta a unei carti de succes, nu?
 
- A cata traducere din suedeza este actuala carte? Care ti-a fost cea mai apropiata? Si care cea mai dificila? Cat de reprezentative pentru literatura suedeza sunt cartile pe care le-ai tradus?
- Am inceput sa traduc in 1994, la propunerea lui Mircea Martin; prima carte a fost admirabila Batseba, a lui Torgny Lindgren. Si asa, incet, incet, am ajuns sa traduc 15 sau 16 carti. Am avut o sansa extraordinara: literatura suedeza este deosebit de bogata, bine reprezentata la toate nivelurile. Are scriitori formidabili, iar eu am avut norocul sa traduc operele unora dintre cei mai mari: Torgny Lindgren, Gšran Tunstršm, Ingmar Bergman, Agneta Pleijel.
Probleme? Bineinteles. Spre exemplu, deoarece suedezii sunt indragostiti de natura si traiesc practic in mijlocul ei (una dintre distractiile lor favorite este sa culeaga ciuperci si tot felul de fructe de padure), literatura lor e plina de tot felul de plante, flori, copaci, rauri, raulete, mlastini de mai multe feluri - iti dai seama ce problema este sa traduci corect totul, mai ales pentru mine, citadina prin definitie! In special cei doi "mari", Lindgren si Tunstršm, sunt foarte dificil de tradus - mai ales ca au si multe cuvinte dialectale. Dar este un chin magnific! A fost, repet, o mare sansa, pentru ca am avut astfel ocazia sa traiesc in intimitatea intelectuala a unor mari creatori.
Pe care dintre cartile traduse am iubit-o cel mai mult? Cu siguranta, Oratoriul de Craciun, al lui Goran Tunstršm. Ce scriitor urias! Si ce pacat ca a murit asa de tanar!
 
- Ce planuri ai?
- Cum spuneam, am avut sansa de a-i traduce pe cativa dintre cei mai mari scriitori suedezi contemporani. As dori in continuare sa talmacesc ultimul roman al lui Torgny Lindgren, Rachiu de Norrland, si sa continuu cu romanele din trilogia Agnetei Pleijel, din care tocmai a aparut primul, Chirurgul reginei. Este o cronica de familie si in acelasi timp o foarte vie reconstituire istorica a domniei regelui Gustav al treilea, unul dintre cei mai interesanti si controversati regi ai Suediei, asasinat la Balul Mascat al Operei din Stockholm in 1792. Ce planuri am? Sa calatoresc, sa vad prieteni, sa citesc carti bune, sa traduc carti bune si poate, de ce nu, sa scriu carti bune...
 
- Cat de diferita este literatura suedeza de azi de cea care se scrie la noi?
- Ca de la cer la pamant, ar fi primul raspuns care-mi vine in minte. Eu nu cunosc bine literatura romana actuala, am citit doar vreo doua, trei carti si am avut placerea sa descopar cateva lucruri de exceptie, cum ar fi cartea Florinei Ilis Cruciada copiilor si excelentul roman al lui Filip Florian Degete mici. Intre cele doua culturi exista deosebiri fundamentale de mentalitate si, in primul rand, literatura e cea care exprima aceste diferente. In Suedia se scrie mult, mult (sa nu uitam noptile lungi, care nu se mai termina), se si citeste mult (exista un foarte bun sistem al bibliotecilor de imprumut). Vorbeam despre diversitatea literaturii suedeze; exista, desigur, "de toate pentru toti", dar fundamentala este o seriozitate funciara si o teribila angoasa existentiala care fac ca interesul pentru problematica majora sa fie mai mare aici decat in alte culturi si dau o tenta destul de intunecata literaturii... Din fericire, suedezii au si mult umor!
 
- Cand ai plecat din tara, in 1989, erai foarte cunoscuta ca autoare de romane politiste de mare succes. Ce ai mai scris intre timp? Te vei intoarce la iubirea dintai?
- Da, impreuna cu bunul meu prieten George Salomie, scrisesem cinci asa-zise romane politiste, in care ne distram sa ne legam de cine nu era voie si care ne-au adus oarecare faima si destule necazuri; cum stiti, poate, in 1985, ne-a fost topita ultima carte si ne-a fost luat dreptul de iscalitura. Cand am plecat, in 1989, duceam cu mine o foaie de hartie A4 pe care erau nume, ani si o schema a romanului din care scrisesem deja jumatate, Cacealmaua. L-am terminat la Stockholm, in anul urmator, dar s-a publicat abia in 1992, la Editura Cartea Romaneasca. Aparuta in anii aceia in care oamenii citeau doar ziare, a avut o soarta ingrata: parca a cazut intr-o "gaura neagra". Mi-as dori mult ca aceasta carte, scrisa cu "dragoste si ura", sa fie retiparita, mai ales ca este la fel sau poate mai actuala decat atunci cand am scris-o... Romanele politiste? Ce sa spun, ele sunt legate de o anume perioada a vietii noastre - ar fi foarte interesant sa vedem daca mai au si acum impactul pe care l-au avut la vremea aceea. Deci asteptam cu mult interes un editor care sa ne propuna retiparirea lor. Nu stiu daca voi mai scrie romane politiste, desi actualitatea geme de subiecte "grase", as putea spune chiar ca realitatea a inceput sa depaseasca imaginatia, cel putin in Romania... Intre timp, in Suedia am tot scris la un roman, Sfarsit de vara, pe care l-am lasat la Cartea Romaneasca; de le va placea, il vor publica si atunci vom discuta din nou, nu-i asa?