Imobiliar: Proiectul Sema Parc nu va mai avea mall

Ziarul Financiar 27.10.2008
Compania de dezvoltare imobiliara River Invest, controlata de omul de afaceri Ion Radulea, a renuntat la dezvoltarea centrului comercial de tip mall din proiectul Sema Parc din Bucuresti si a decis sa schimbe intregul concept al proiectului care va atrage investitii de 1,3 mld. euro.
"Suprafata totala construita a crescut la 980.000 de metri patrati, la care se adauga circa 400.000 de metri patrati de parcare. Am renuntat la zona de mall, dar vom avea spatii comerciale pe arterele stradale cu aceeasi suprafata, aproximativ 60.000 de metri patrati. Exista mult prea multe malluri in Bucuresti si cred ca este un concept putin depasit. Daca am fi realizat un mall, aceasta zona ar fi murit dupa orele 10-11 seara", a declarat Ion Radulea, presedinte si actionar majoritar al River Invest.
Proiectul este dezvoltat pe un teren de aproximativ 42 de hectare de pe platforma uzinei Semanatoarea din zona de centru-vest a Capitalei, si prevedea realizarea de spatii de birouri, rezidentiale si comerciale cu o suprafata de circa 650.000 de metri patrati si parcari cu o suprafata de 350.000 de metri patrati, in urma unei investitii de aproximativ un milliard de euro. Mallul din cadrul proiectului Sema Parc ar fi trebuit realizat in parteneriat cu compania germana ECE, colaborare la care insa s-a renuntat. Valoarea anuntata initial pentru centrul comercial era de 180 mil. euro.
Proiectul Sema Parc este unul dintre cele mai mari din Bucuresti si din tara, investitii imobiliare in jurul sau chiar peste un milliard de euro fiind anuntate in cazul unui numar redus de proiecte, printre care Baneasa, Dambovita Center sau Esplanada.