Un burghez incomod

Intre cel care contesta nu importa ce, apeland la intregul arsenal de mijloace permise si nepermise, si cel care apara, al doilea este si va fi intotdeauna defavorizat. Va parea un spirit marginit, obtuz, un reactionar expirat ce se opune progresului, un conu' Leonida ridicol care se linisteste ca exact politia trage cu pistoalele. Intelegand acest raport dat de inferioritate, aparatorul alege contraatacul, mutand actiunea in terenul adversarilor si intrand, cu proteica perfidie, in strategiile discursive ale acestora. Inclusiv in polemici, cea mai eficienta metoda de compromitere a preopinentului este excerptarea din textul lui a unor fragmente mai putin inspirate, urmata de dilatarea retorica, demonstrativa, a micilor gafe si improprietati. Cand structura de rezistenta a adversarului (pare ca) este grav afectata, nimic din ceea ce el a sustinut nu mai conteaza.

Astfel ca burghezul nostru tanar, dar atos se va dovedi pe spatii mari din aceasta carte parodica un competitor incomod si redutabil. Daca modernitatea si avangarda fac din clasa dominanta in epoca interbelica un sac de box, maturand cu iresponsabilitate pamfletara (si cu mari castiguri expresive) institutiile care tin societatea, aparatorul acestor institutii obtine, prin ingrosare, o imagine caricaturala a tinerimii romane de stanga-dreapta.

Sunt parodiati, fireste, capii generatiei "bombastice": Eliade, cu voiajul lui initiatic in India si cu revenirea la matricea institutionala; si P. Comarnescu, americanul care promoveaza modelul "revolutionarului furios, voluptuos si absent". Eliade este prins in plin monolog maritim, de vorba cu el insusi, inainte de a-si pune piciorul pe solul prozaic al Romaniei burgheze.

In schimb, Comarnescu e parodiat, asa zicand, dialogal, intr-un interviu dat (sau luat) dlui Thomas C. Brown din Memphis (South-Dakota). Unele fragmente sunt de un comic nebun si, in contextul noii americanizari, par desprinse din revistele glossy de azi: "- Peter, trebuie sa-mi spui despre tara ta. - Cu mare placere, o.k., fu raspunsul, si cadem de acord sa vorbim astazi despre tanarul scriitor roman. - Nu mi s-a intamplat sa cunosc (I didn't happen to know) unul..., eu spun. - Bine (well), ai (you did)... - ... - Pe mine. - ... - Yes (da), eu sunt un scriitor roman. Am publicat doua volume despre tara d-tale. Am fost abil (I was able) s-o fac. - Well, am spus, sunt blestemat (I am damned)... Dar repede il felicit pe interlocutorul meu, realizand ca exclamatia mea nu a fost foarte frumoasa la adresa lui. Dar n-a notat (he didn't notice). Si Peter Comarnescu imi spune despre cele doua carti pe care le-a scris despre State. Dar cum pe pamant (But how on earth) a succedat el in a face ceva! e gandul meu, dar acum ma selfcontrolez destul ca sa nu exclam." (p. 152).

Cioran, cu disperarile lui abisal-stilizate, este imitat pana cand caricaturistul se declara, la modul pervers, invins de original: "aceste doua fraze sunt autentice (Pe culmile disperarii). Dar sunt mai dihai decat imitatia mea". Noica e contemplat in plimbarile lui filozofico-matematice pe Bulevardul Formelor Pure si pus sa dezbata "problematica non-mancarii". De la dreapta ideologica, se trece rapid si fara complicatii de exercitiu parodic la stanga. Versurile scandaloase ale lui Bogza din Poemul invectiva (aparut in 1933) primesc o replica savuroasa in Balada celor trei smintiti si a altor multi parliti. Agresivitatea autopromotionala a poetului "pornograf" e rapid decodata si reiterata sarcastic de Antisthius.

E usor de observat ca tintele autorului sunt numeroase si variate. Aceasta implica, pe langa mobilitatea intelectuala deosebita, o versatilitate polemica pe masura. N. Steinhardt parodiaza nu numai autori cu nume proprii si un stil personalizat, inconfundabil, ci si categorii socio-profesionale, formule caracterologice (Unui baiat serios), entitati politic confuze (Unui tanar de stanga-dreapta), sau scriitori insignifianti, specializati tematic (Unui autor de piese de teatru cu masse). In cazul lui Sasa Pana, cu un volum ce insulta si batjocoreste - zice Antisthius - credinta religioasa, exista o singura pagina alocata, iar in rest, un spatiu parodic alb.

N. Steinhardt nu vrea sa participe, nici macar in regim de replica satirica, la blasfemii editoriale avangardiste. E cea mai buna dovada ca, in rest, o face: intra energic si dezinvolt in jocul codificarii si decodificarii culturale, destructurand si legitimand totodata, cu parodiile lui, textele si stilurile originale. Este o relatie mutuala, daca nu o secreta complicitate intre subiectul sagace si obiectul multiplu al ironiei, relatie sesizata de catre tanarul Steinhardt.

Pacat ca reciproca n-a fost valabila. Receptarea meschina, in epoca, a unei asemenea carti delicioase dovedeste ca tinerii nostri straluciti din elita interbelica erau prea furiosi, prea hotarati si prea orientati ideologic pentru a mai avea si umor.