Pentru cei care au cash, vor exista oportunitati de achizitii in softul de business anul viitor

Autor: Adrian Stefan Seceleanu 09.11.2008

Rata de crestere de pe piata de soft de business scade cu 50% anul viitor, iar presiunile pe salariile din industrie se vor calme, estimeaza compania de consultanta Pierre Audoin Consultants (PAC).



Ritmul de crestere al pietei romanesti a solutiilor pentru gestionarea resurselor intreprinderii (ERP - Enterprise Resource Planning) se va injumatati anul viitor comparativ cu nivelul estimat pentru acest an, ca urmare a crizei economice, estimeaza Pierre Audoin Consultants (PAC).
"Anul 2008 va marca un prim pas inapoi in accelerarea dezvoltarii pietei de ERP, in special din cauza ultimului trimestru. Astfel, pentru acest an, PAC asteapta o crestere a pietei totale ERP din Romania cu aproximativ 15%, insa doar 13-14% in licente si mentenanta si putin peste 17% in servicii de implementare", a declarat Eugen Schwab-Chesaru, managing director al PAC pentru Europa Centrala si de Est.
Compania de cercetare si analiza apreciaza ca piata ERP din Romania va avea o crestere sub 8% in 2009, in contextul impactului crizei internationale in diverse sectoare verticale si rasfrangerea asupra investitiilor in IT.
"Potentialul pietei de solutii si servicii ERP din Romania este, fara indoiala, unul din cele mai mari din regiune, dupa cele din Rusia si Polonia. Insa, din pacate, chiar si in ultimii ani care au fost considerati de varf pentru economia romaneasca, adoptarea solutiilor ERP a fost mult mai lenta decat se previziona", se arata in studiul PAC.
In 2007, piata ERP din Romania a crescut cu doar 18,9%, respectiv 15,7% in software si 21,7% in servicii de implementare, infirmand previziunile de crestere de peste 25% anual.
Valoarea pietei locale de profil, unde sunt incluse aplicatiile si serviciile aferente, este de 120 milioane euro, si este considerata ca fiind inca una din cele mai slab dezvoltate din regiune, din grupul tarilor importante. Potrivit raportului, cele mai afectate de criza vor fi vanzarile de noi licente, iar marii vendori de solutii ERP vor fi 'salvati' de taxele de mentenanta, precum si de cateva proiecte publice care ar putea primi finantare din partea noului guvern.
PAC apreciaza ca revenirea la o rata de crestere anuala de peste 20% in servicii de integrare se asteapta in 2012, pe fondul cresterii numarului de proiecte publice, dar si in contextul unei atitudini mai optimiste in zona comerciala, in special cea a companiilor medii si mari.
De asemenea, anul viitor integratorii ERP vor inregistra o scadere a profiturilor, dar va avea loc si consolidarea echipelor, avand in vedere o fluctuatie de personal mult inferioara anului 2007 si o calmare a inflatiei salariale.
"Anul 2009 ar putea fi anul mai multor fuziuni si achizitii pe piata ERP din Romania, companiile ce dispun de rezerve de cash profitand pentru a castiga cota de piata preluata de la firme, intr-o perioada in care cresterea organica se va face cu dificultate", a adaugat Schwab-Chesaru.
El sustine, in acelasi timp, ca anul viitor va fi si un test pentru numeroasele echipe de dezvoltatori de solutii ERP locale.
"In lipsa unor cresteri importante ale vanzarilor, in special in zona IMM retail si productie, este posibil sa asistam la primele abandonuri sau cooptari de fonduri de investitii", se arata in comunicat.
In studiul PAC se arata ca peisajul pietei ERP din Romania se va modifica major in urmatorii doi ani, in zona vendorilor de licente, in cea a integratorilor, dar si in ceea ce priveste tipologia clientilor, fiind de asteptat ca sectorul public sa fie "salvatorul pietei", prin lansarea unor proiecte importante finantate partial cu fonduri europene.
Sectorul companiilor private va avea o atitudine rezervata, iar segmentul firmelor mici sau medii isi va reduce, momentan, interesul pentru solutii inovatoare, concentrandu-se pe finantarea activitatii de baza.
In prezent, din punctul de vedere al cotei de piata, jucatorii internationali mari precum SAP si Oracle domina segmentul de soft ERP, in timp ce partenerii lor au castigat pozitii de varf in segmentul de servicii.
Compania germana SAP are una dintre cela mai extinse retele de parteneri de servicii, incluzand integratorii mari din Romania, cum sunt IBM, S&T, NESS, Romsys si Forte Business Services, precum si alte cateva companii medii, cum ar fi Computer Sharing, Integrator, Softwin si FairValue.
In 2007, companii din "plutonul secund" au avut cresteri de cota de piata importante, cum ar fi Microsoft, TotalSoft, Wizrom, Transart sau chiar Senior Software, apreciaza Eugen Schwab.
Contrazicand previziunile de consolidare a pietei, pe fondul unei cereri importante de solutii simple si cu necesitati hardware si servicii mai reduse, companiile locale de soft au avut o evolutie foarte buna si si-au gasit loc in preferintele firmelor mici sau medii din sectoare precum retail, distributie, productie sau chiar servicii.
Dintre companiile locale, cea mai bine pozitionata pe segmentul clientilor mari, cu peste 250 salariati, este Siveco, singurul vendor local de solutii integrate ERP care a semnat contracte de mai multe milioane de euro pentru implementarea solutiei proprii.
Pentru segmentul mediu si mare, TotalSoft a avut cea mai buna evolutie din Romania, crescand cu peste 60% la vanzarile de software si ocupand locul patru in clasamentul vendorilor de software ERP din Romania.