ZF - scurta istorie

Ziarul Financiar 16.11.2008

"Suntem de la Ziarul Financiar". "Cine?!" Asa erau intampinati redactorii ZF acum mai bine de zece ani in lunile de pregatire a aparitiei primului numar. Ziarul a inceput sa fie construit cu sase luni inainte de 16 noiembrie 1998, data de start.



Raluca Badea - editor ZF si unul dintre cei mai vechi oameni din echipa redactionala

Daca as spune ca pe 16 noiembrie 1998 eram constienta si pregatita pentru ce avea sa urmeze incepand de a doua zi, as minti. Cu tot trainingul Reuters si cu toate saptamanile de dat ziarul "la perete", uitandu-ma in urma imi dau seama ca nu realizam aproape deloc in ce "ma bagasem". Proaspat iesita din facultate, unde profesorii ne indopasera cu literatura, semantica si franceza veche, dar omisesera sa ne informeze ca toate astea nu or sa ne serveasca la nimic in lumea reala, aveam senzatia ca jurnalismul e ... De fapt habar n-aveam ce e jurnalismul, in afara de ce vazusem prin filme si ce ni se spusese de catre veteranii Reuters la cursurile intensive - etica, verificarea stirii din mai multe surse, modelul piramida pentru stiri, neaparat un "lead sexy" (cine nu a incercat sa compuna un lead sexy pentru o stire economica habar nu are ce pierde).

 

Corina Vasile - fost redactor-sef

A devenit un cliseu "de sezon" sa citezi ideograma chinezeasca cu dublu sens - de criza, dar si de oportunitate. Cu semnificatia evidenta ca in orice criza exista si oportunitati. Chestiunea poate parea cam filosofica, daca n-am avea la indemana Ziarul Financiar pentru exemplificarea practica.

16 noiembrie 1998 - iesea pe piata primul numar din ZF. In ce context economic? 1998 era anul celui mai mare declin economic de dupa 1989. In 1999 urma sa trecem razant pe langa o intrare a Romaniei in incapacitate de plata. Numaram investitiile straine dupa bine-cunoscutul sistem "doua la primarie, doua la prefectura, doua la scoala de fete", iar creditarea populatiei era undeva pe la 0,5% dintr-un PIB mititel. Nu este de mirare ca mai toata lumea credea proiectul sortit esecului.
Dupa cativa ani ZF a devenit nu numai ziarul de afaceri de referinta al Romaniei, dar si un business foarte profitabil. De ce predictiile ursitoarelor nu s-au implinit? Pentru ca la baza proiectului a stat o viziune pe termen lung (a lui Adrian Sarbu) si un concept bun. Pentru ca politica de resurse umane in redactie a fost una inovatoare pentru vremea aceea - am luat o mana de ziaristi cu experienta, pentru care sa lucreze la un ziar dupa modelul FT si WSJ era un vis (cazul meu) si cateva zeci de tineri "young & fresh", pe care i-am invatat tot ce stiam noi despre realitatile patriei plus scoala de jurnalism britanic, si dintre care s-au cernut ulterior multi ziaristi de business redutabili si antreprenori de succes. Personal, putin imi pasa de starea de atunci a economiei si de sansele pe care ni le dadeau calculele hartiei. Sansa de a face un tip de jurnalism in care credeam era suficienta.
Istoria de 10 ani a Ziarului Financiar ar putea sa dea de gandit astazi mai multor "stakeholderi": companiilor, obisnuite in ultimii doi ani sa raporteze cresteri de doua cifre (si nu doua cifre mici), si de aceea mai pesimiste decat ar fi cazul in privinta posibilelor consecinte ale crizei internationale actuale; guvernantilor, oricare ar fi ei, indeobste fie prea optimisti, fie prea pesimisti - dupa cum sunt la putere sau in opozitie, dar mai intotdeauna cu vederea limitata la maximum 4 ani; cetatenilor, care trebuie sa reinvete rapid ca masina sport, casa pe pamant, vacantele exotice, cosul plin la supermarket si dublarea salariului nu sunt neaparat un plan rau, numai ca nu poate fi unul pe termen scurt si ca putina pasiune pura pentru ceea ce faci ajuta.
Morala istoriei de 10 ani a Ziarului Financiar este, in opinia mea, urmatoarea: nicio criza economica nu este letala, lipsa de viziune pe termen lung si a oamenilor potriviti, da.
 
Ilie Serbanescu - fost director editorial
 
Ziarul Financiar a avut o contributie articulata si definitorie la asezarea capitalismului in Romania, atat in vremurile de restriste ale economiei, cat, mai ales, in cele de crestere. Si asta datorita echipei de profesionisti a ziarului care ii asigura creativitate si competitivitate.
O echipa dedicata virtutilor capitalului privat in care crede cu tarie. Si transpare fara echivoc ca nu se retine sa creada in continuare in aceste virtuti, in ciuda problemelor pe care excesele tocmai ale capitalului privat le-au creat pretutindeni in lume, inclusiv in Romania, si deserviciilor pe care implicit le-au facut astfel capitalismului insusi. Si care au determinat interventii masive ale autoritatii statale in economie pe care multi le credeau apuse, si care zdruncina din temelii filosofiile si practicile societatii capitaliste din ultimele decenii.
De-abia in noile conditii, echipa de profesionisti a Ziarului Financiar se afla in fata sfidarii de a-si da masura, cand se cere, intr-o epoca de turbulente si sa apere valorile competitive ale capitalului privat, fara insa a se nega dreptul societatii de a controla haturile unor cai care au dovedit ca pot sa o ia si razna!
 
Lucian Mandruta - fost director editorial
 
Citesc Ziarul Financiar cand mi-e frica si cand ma bucur. Cand mi-e frica ca lucrurile care se intampla in economie imi vor scoate niste bancnote din portofel. Si il mai citesc cand bag mana in buzunar, ma bucur ca lucrurile merg bine si vreau sa aflu cat mai tine.
E ca si cum ai cumpara Romania libera pentru anunturile de decese si cele de aniversari. O fi o chestie de familie: asta facea si bunica mea!
Din cei zece ani din istoria lui, am petrecut la Ziarul Financiar putin peste 3. Daca ai considera asta o facultate, as zice ca am terminat-o, fara sa am timp sa-mi iau masteratul insa.
Am venit acolo cu tupeu de proteveu, cum spunea cantecul, si-am plecat cu o anumita umilinta, a arheologului care a invatat tot ce-a putut despre o cultura, doar citind inscriptiile de pe ceramica pe care a mai gasit-o dupa lungi sapaturi.
Cam asta e si nivelul meu de intelegere a economiei: pot s-o scot in oras si sa vorbim cateva ore, insa va realiza pana la urma ca sunt un vanator de zestre care n-o iubeste de-adevaratelea.
Iubesc insa sincer anii aceia petrecuti cu Fini, Raluca, Sorin, Adrian, Victor sau Miki. Mi-e dor si de Mihnea, si, cateodata, incep chiar sa-l inteleg pe Adrian, cel care m-a deportat in presa scrisa, dupa realizari deosebite pe banda magnetica in televiziune. Imi aduc aminte chiar si de zilele cand sa faci bani cu un ziar care vorbeste despre bani parea o idee revolutionara! Una peste alta, iata ca Ziarul Financiar are un efect bizar asupra omului care a trecut pe acolo: il predispune la confesiuni sentimentale.
Sunt sigur insa ca restul de 99,9% dintre cititori ii gasesc utilizari cu mult mai practice. Le urez sa nu ma bage in seama si sa continue asa!
 
Despre ZF sau Mintea de pe urma
 
Raluca Badea

 

Cat ne-am pregatit pentru lansarea la apa, jurnalismul chiar a fost, pentru mine, promisiunea unei meserii romantice si boeme, in care mergeai pe teren, faceai rost de stire, veneai in redactie si, propulsat de adrenalina, scriai, daca erai super-super tare, 1500 de semne pe pagina 1. Ceea ce chiar este o parte a meseriei. Dar doar o parte.

Pentru ca de a doua zi a inceput tavalugul. Conferintele, interviurile, alergaturile isterice sau asteptarile interminabile, doze mai mari sau mai mici de BS de la diversi intervievati, in functie de cat de naiv te credeau (avand in vedere ca eram si foarte tineri si mai lucram si pentru un ziar nou-nout), deadline-urile din ce in ce mai stranse, momentele in care "pica teava" si, ca sa ajunga ziarul in tipar, omul de la DTP insfaca CD-ul si pornea intr-o cursa nebuneasca spre tipografie (a ramas in istorie cum Nicu soferul a fugit cu 130 de km la ora pe zapada si gheata ca sa nu pierdem spatiul de tipar). Goana dupa exclusivitati, invatatul din mers (sau din fuga), entuziasmul copilaresc, disperarea la fel de copilareasca atunci cand sefa de la DTP te certa ca ai scris prea mult sau ca nu ai dat subtitlul exact asa cum trebuie, indarjirea supraomeneasca de a face din ZF o fiinta vie, un nume fara pata, un standard in jurnalism. Educatia foarte stricta - sa fii mereu impartial, sa analizezi mereu din toate unghiurile posibile o situatie, sa iti suni mereu sursele, sa nu fii agresiv sau incorect, dar nici "moale", sa citesti in fiecare zi tot ce se poate in domeniul tau si nu numai, sa fii creativ, sa ai idei, oricat de fantastice, sa stii sa-ti aperi subiectul chiar daca editorul il desfiinteaza si tie iti vine sa te bagi sub masa si sa plangi o ora de rusine. Argumente, confruntari, tipete - nimeni nu a pretins vreodata ca in redactie e ca la multinationala (adica liniste si mers pe varfuri). Fara birouri - doar siruri de mese si randuri de colegi, ca sa vezi si sa auzi tot ce se intampla, sa "fii la curent".
Un haos controlat, care fie iti intra in sange, fie te sperie si fugi departe, la adapostul unui job tihnit, poate mai bine platit, unde insa nu ai privilegiul sa creezi in fiecare zi ceva nou. Sau sa te certi cu seful timp de trei ore pe un titlu sau doar pentru ca ii place sa te necajeasca si te intreaba "Raluca, da" care e femininul de la 'geniu'?". Sau sa stai noptile prin redactie cu un art director la fel de obsedat de presa ca tine si nici sa nu simti cum trece timpul, pentru ca esti "in focurile creatiei".
Cred ca stiti toate reclamele acelea cliseistice si gretos de zaharisite in care compania susura pe durata unui spot TV cum totul se datoreaza "echipei, oamenilor, celor care o ridica in fiecare zi prin munca lor" - sau ceva de genul asta. La ZF chiar e adevarat - nimeni (sau aproape nimeni) nu credea in urma cu 10 ani ca un ziar economic, sobru, serios, ba chiar sec si care mai si costa mult mai mult decat celelalte avea vreo sansa. Dar ZF-ul a reusit, datorita incapatanarii unui nucleu de oameni care au uitat de casa, de masa, de familie si de orice urma de viata personala ca sa faca un ziar. Si care nu au simtit nicio frustrare din cauza asta. Pentru ca nici nu concepeau ca ZF-ul sa nu mearga. Chiar cand totul parea ca merge - dar impotriva noastra.
O combinatie de incapatanare, inconstienta, entuziasm, putere, inteligenta si loialitate. Cu riscul de a suna ca un membru al unui cult, ZF-ul e mai mult decat un ziar - e chiar mai mult decat o institutie. Este suma unor pasiuni, a unor oameni care nu vin la lucru - vin in redactie. Ceea ce e cu totul altceva. Este locul in care directorul editorial si redactorul-sef se contrazic - nu, de fapt se cearta serios pe teme cum ar fi capitalism vs socialism, migratia taranilor catre mediul urban, politica monetara, o poza sau un grafic. Este locul in care uneori se aplica expresia englezeasca "do or die". Adica ori cresti, ori renunti. Ori aduci valoare si devii cel mai bun, ori ... te duci la alte publicatii.
Lasand gluma la o parte si inainte sa alunec intr-o retorica de genul "My precioussss", ZF-ul e un ziar asa cum il visam si il speram si ni-l doream in urma cu 10 ani. Si cred ca asta e de ajuns.
 
Oameni care au trecut prin redactie si unde sunt acum