Cine alege premierul?

Toate analizele privind consecintele acestor alegeri ajung iremediabil la o singura consecinta: aceea ca absolut totul depinde de ce vrea sa faca Traian Basescu. Chiar daca PSD ar castiga detasat la vot, respectivul partid nu va fi deloc sigur ca Mircea Geoana va fi numit premier. Am auzit, in aceste zile, chiar varianta greu de digerat, dar corecta constitutional, conform careia nici macar castigatorul absolut al alegerilor nu poate impune numele celui care va fi propus de seful statului. Traian Basescu a spus raspicat, pentru toti cei care au vrut sa il auda, ca el si doar el va decide cine anume va fi capul guvernului, indiferent de scor si de configuratie parlamentara. S-a suparat si pe televiziunile care incearca sa analizeze rezultatele si scenariile postalegeri, pe ideea ca se induce falsul argument ca alegerile sunt cele care configureaza viitorul guvern. Dupa ce, acum patru ani, Traian Basescu a facut un prim pas in a ignora partidul cu cele mai multe voturi, acum a dus argumentul si mai departe: nu doar ca nu conteaza cine castiga alegerile, dar nu conteaza nici alegerile in sine. Asa ca, putem conchide noi, de ce sa mai tinem alegeri cu totul?

Motivul care il face pe Traian Basescu sa insiste atat de tare este unul multiplu argumentat. In primul rand, presedintele vrea sa profite la maximum de singurul moment in care poate tine in sah partidele si parlamentul si altfel decat prin vorbe. Prin urmare, isi valorifica potentialul de negociere cu toata lumea. In al doilea rand, presedintele a constatat pe propria piele ca nu se poate ajunge deloc la alegeri anticipate, asa ca nu poate folosi foarte mult acest argument. Deci, se concentreaza pe ce poate face. In al treilea rand, presedintele are nevoie de un mesaj tare pentru anul viitor, cand va candida pentru un nou mandat, iar acest discurs poate fi asigurat doar de un joc inteligent in aceasta lupta a numirii premierului. Nu voi specula care este persoana pe care o va nominaliza alesul de la Cotroceni. Avem suficient timp pentru asta (personal, nu cred in scenariul pe care, diplomatic, presedintele l-a oferit ziaristilor francezi, conform caruia se va misca foarte repede si va numi pe cineva in doar cateva zile). Trebuie insa sa profitam de acest moment pentru a vedea daca actualele reguli sunt cu adevarat eficiente.

Fiindca, de cand s-a decuplat alegerea presedintelui de cea a Parlamentului, s-a constatat cat de complicat este pentru partide sa mentina o anumita coerenta a campaniilor la nivel national. Se simte nevoia unei personalizari a mesajului, pe care nu o mai sustine candidatul la presedintie. Dar, cel putin legal, acest rol nu va fi preluat de candidatul pentru postul de premier, fiindca acesta nu e desemnat de votul popular. Se poate ridica insa intrebarea daca nu cumva o solutie mai utila pentru Romania ar fi eliminarea ambiguitatilor legate de numirea premierului. Asta nu se face, evident, decat prin schimbarea regulilor constitutionale. Stiind cat de complicata este obtinerea unui consens pe aceasta tema, nu ne ramane decat sa facem un joc de imaginatie.

Prima varianta ar fi asumarea unui rol executiv mult mai mare al presedintelui (care sa duca fie la inglobarea atributiilor premierului in functia presedintelui, fie la subordonarea mult mai puternica a acestuia fata de Cotroceni, dupa model francez). Aceasta ar duce insa la supradimensionarea rolului prezidential si la o scadere a importantei parlamentului, fapt care ar complica impunerea mecanismelor democratice intr-o tara atat de divizata ca Romania.

A doua varianta, la fel de interesanta, este aceea de alegere directa a premierului (dupa modelul englezesc). Ar fi formula prin care se legitimeaza toate dansurile din prezent, atat ale candidatilor la postul de premier (care fac turnee in tara, lanseaza programe de guvernare, transmit mesaje despre acestea), cat si ale mass-media (care organizeaza emisiuni speciale despre cine va fi premier). Iar votul popular chiar ar decide cine trebuie sa fie premier si care este varianta cea mai potrivita pentru viitoarea majoritate. Aici apare insa o problema despre care am mai vorbit. Este vorba de concurenta unor legitimitati similare. Parlamentul este un organism colectiv, ales direct de popor, care se intelege foarte greu cu presedintele, ales tot de popor. Crizele din ultimii ani au venit tocmai din confruntarea acestor legitimitati similare. Daca la asta

s-ar adauga o noua legitimitate la fel de solida, cea a premierului ales, scena politica s-ar bloca total (vedem deja ce inseamna un joc in trei, in ce priveste partidele).

Niciuna din variantele de mai sus nu vor fi pasi pozitivi decat daca se rezolva, inainte de orice, neclaritatea privind conflictul dintre presedinte si Parlament. Pana cand nu se va vedea pentru care dintre sisteme se opteaza (prezidentialism sau parlamentarism), nu se va putea sti daca premierul va fi un om de paie al presedintelui sau un personaj puternic, voce a votului popular. Dar, dupa cum stim, aceasta problema nu se va rezolva pana la alegerile de anul viitor. Asa ca, pana atunci cel putin, nu ne ramane decat sa continuam speculatiile. Si sa speram ca unii dintre noi vor ghici cum trebuie ce are in cap presedintele. Fiindca votul nostru oricum pare ca nu va fi unul decisiv.