Banii in vremuri de criza
Autor:
Adrian Vasilescu
18.11.2008
Am intrat in campanie cu un electorat neobisnuit sa arbitreze dispute legate de PIB, de politici monetare si fiscale, de venituri si de restructurare. Fiindca, in general, societatea noastra nu-i obisnuita sa dezbata marile teme economice. Iata insa ca, vrand-nevrand, criza economica globala si efectele ei in economia noastra, chiar daca indirecte deocamdata, au intors in buna masura campania electorala cu fata spre economie. Un lucru chiar incepe sa fie inteles: acela ca atat viitorul parlament, cat si viitorul guvern, daca vor vrea sa castige bataliile cu criza economica, vor fi nevoiti sa-si atraga de partea lor institutiile financiare, patronii si managerii din economia reala, sindicatele, in general producatorii si consumatorii. Intregul electorat.
Necazul este ca acum, in vremuri de criza, banii nu numai ca vor fi mai putini, dar vor veni numai acolo unde sunt proiecte viabile. Proiecte racordate direct la urgentele tarii noastre de a impinge inainte reforme pe trei trepte: 1) o reforma macroeconomica clasica; 2) o reforma a structurilor competitive; 3) o reforma a gestiunii dezvoltarii. O prioritate in acest sens constituind-o abordarea curajoasa a reformelor structurale, inclusiv in domeniul fortei de munca si in cel al pietei de produse. Altfel, oricate promisiuni vor fi facute in campania electorala, nu vom avea nici cresteri ale numarului de locuri de munca, nici reduceri ale distorsiunilor care influenteaza negativ alocarea eficienta a resurselor; si nici economia nu va reusi sa devina mai dinamica si mai eficienta.
Dar avem noi criza in Romania? Atat timp cat bancile sunt in picioare, iar cresterea economica ramane ridicata in acest an, avand perspective sa inregistreze anul viitor intre 4 si 5 procente, este evident ca tara noastra nu e in criza. Sigur, se restrange creditarea, unele companii isi reduc activitatea economica, au loc disponibilizari de personal, dar nu suntem in criza economica. Si nici criza financiara nu ne-a lovit direct. Ne confruntam insa cu vulnerabilitati care impun nu doar o veghe permanenta, ci si masurile cele mai potrivite. Raportul dintre consum si productie, in primul rand, constituie un avertisment ce nu poate fi ignorat. Mai cu seama ca devansarea ofertei interne de bunuri si servicii de catre cererea de consum a dus la un deficit mare al balantei de plati externe, chiar daca acum e in usoara descrestere. Fenomenul e explicabil intr-un anumit sens. Pentru ca, dupa decembrie '89, viata n-a curs asa cum au visat-o atunci romanii, ci pe fagasul ei real. Au urmat inflatia, somajul, restrangerea PIB-ului, scaderea nivelului de trai. Din 2000 insa, treptat, s-a nascut o noua speranta, pe fondul procesului de aderare la Uniunea Europeana. Serviciile au luat avant. Industria a scapat de povara surplusului de forta de munca, fara sa plateasca asta cu somaj, in conditiile migratiei masive. Incepand din 2003-2004, s-a produs chiar si o inviorare a productivitatii muncii. Inflatia, domolita sase ani la rand, n-a mai muscat atat de dur ca in anii '90 din bunastarea populatiei. Pe acest nou fagas, Romania a ajuns repede la un consum excesiv. Practic, tara consuma acum mai mult decat produce.
Fara indoiala ca pietele pot sa greseasca, impingand lucrurile catre un exces de consum. Si chiar gresesc. Actuala criza mondiala ne-a si aratat in ce conditii: cand ajung sa domine lacomia, nesabuinta si incultura. Pentru ca, in economia de piata, succesul nu poate fi asigurat fara valori in care oamenii sa creada. Si care sa le motiveze spiritul de initiativa, atitudinea corecta fata de legi, nevoia de ordine si de munca performanta. Mai mult chiar: sa fie ajutati - prin acces liber la educatie, la invatatura, la afirmare - sa devina competitivi.
Noua, romanilor, in anii tranzitiei catre economia de piata, trezirea din vis ne-a luat ceva timp si am vazut cat a fost de dureroasa. O vreme, dupa trecerea granitei de sistem din anii '80 in anii '90, multi au crezut ca intr-un an sau chiar mai putin totul se va schimba in Romania. Si ca vom iesi repede din criza tranzitiei, ca vor fi puse repede bazele statului de drept si ale statului bunastarii. Entuziasmul a cuprins si autoritatile statului, dar el s-a dovedit a nu fi fost tocmai un bun sfetnic. Euforia i-a molesit pe multi. Pana si fanaticii muncii - creatie a vechiului regim, oameni obisnuiti sa dea mult si sa primeasca putin - au inceput sa stinga motoarele. In noile conditii, determinate de liberalizarea gandirii, ei au reusit sa inteleaga in buna masura cat de mult au fost inselati in trecut, dar n-au inteles cat de mult depind de ei prezentul si viitorul. Voiau insa, toti, sa continue asa cum au fost obisnuiti. Desi venise vremea sa gandeasca altfel, sa munceasca altfel, sa-si vada altfel rolul lor in societate. N-au avut insa, pe deplin, aceasta sansa.
Acum apare un alt pericol. Sunt voci care sustin ca actuala criza ar fi compromis piata, concurenta, competitivitatea. Desi compromisa a fost doar neputinta de a fi reusit, pana acum, sa fie puse in corelatie, direct si vizibil, aceste valori cu interesele adevarate ale oamenilor. E un fapt aspra caruia merita sa reflectam. O piata libera, dar mai bine aparata de lacomie si nesabuinta, prin reguli intelepte, ramane solutia optima.