Asociatiile de agricultori: Privatizarea SNIF ascunde o afacere imobiliara

Autor: Mediafax 18.11.2008

Federatia Nationala a Producatorilor Agricoli, Liga Utilizatorilor de Apa pentru Irigatii si federatia sindicala Agrostar sustin ca privatizarea Societatii Nationale de Imbunatatiri Funciare (SNIF) este o "hotie nationala", care ascunde o afacere imobiliara de proportii. Guvernul a decis ca actiunile statului la SNIF, care exploateaza terenuri cu o suprafata totala de 2,135 milioane metri patrati, evaluate la peste 41 mil. euro, sa fie vandute prin licitatie publica cu strigare, nu prin negociere de oferte finale cum a anuntat initial Agentia Domeniilor Statului (ADS), institutia prin intermediul careia statul controleaza SNIF. "Guvernul da ultimul tun imobiliar printr-o hotarare care prevede privatizarea Societatii Nationale de Imbunatatiri Funciare Bucuresti", potrivit unei declaratii comune a celor trei asociatii. Oficialii acestora sustin ca prin aceasta hotarare Guvernul "sfideaza" intelegerea cu Banca Mondiala si prevederile Legii 4/2004, care stabilesc, printre altele, ca privatizarea SNIF va fi realizata conform Legii 138/2004 a imbunatatirilor funciare, articolul 77, si Hotararii 1.407/2004. "Aceste acte normative cuprind scopul, principiile si principalii beneficiari ai privatizarii SNIF, respectiv agricultorii asociati in organizatii de utilizatori de apa pentru irigatii (OUAI), membrii ai LUAIR si FNPAR, care detin peste 1,1 milioane de hectare de amenajari de imbunatatiri funciare ce au nevoie de intretinere si reparatii, mentenanta, servicii care sunt detinute de SNIF", sustin reprezentantii asociatiilor.