Nu trageti in banci!

Autor: Dan Pascariu 19.11.2008

In ultimele saptamani au avut loc o serie de evenimente care au adus in atentia opiniei publice sistemul bancar intr-o dezbatere, pe alocuri, incrancenata si belicoasa. (I)


Barajul de artilerie concentrat si concertat impotriva sistemului bancilor comerciale constituie motivatia acestui articol si a urmatoarelor. Am lasat in mod deliberat sa treaca ceva timp de la evenimente pentru ca emotionalitatea si tensiunea sa se estompeze.
Trebuie subliniat ca, din pacate, acest foc incrucisat are loc pe fondul a doua evenimente importante a caror conjugare poate avea efecte dintre cele mai perverse. Pe de o parte, campania electorala, care pare a fi cuprins chiar si institutii si persoane pana nu de mult recunoscute si respectate pentru neutralitatea lor, iar pe de alta parte, criza financiara internationala care a dus increderea intre banci si in banci la cote incredibil de scazute.
In 1917, Lenin spunea ca distrugerea imperialismului (capitalismului) trebuie inceputa cu distrugerea bancilor. Avea dreptate! Dar, si reversul este valabil. Daca vrem sa construim capitalismul, trebuie sa incepem cu sistemul bancar. Si acest lucru s-a vazut si in Romania. Pana cand sistemul bancar nu s-a consolidat, n-am putut vorbi de crestere economica sanatoasa si sustenabila.
Dupa aproape doua decenii de capitalism, din care ultimul a fost marcat de o crestere economica continua si de o stabilitate financiar-bancara remarcabila, suntem intr-un moment de cotitura care ne va marca viitorul, in bine sau in rau, in functie de realismul si intelepciunea factorilor de decizie.
Cu 35 de ani in urma cand mi-am inceput ucenicia in activitatea bancara, intre primele lucruri pe care le-am invatat a fost ca o banca, respectiv un bancher, mai degraba pierde bani decat incredere. Banii mai pot fi recastigati, dar increderea aproape niciodata. Increderea este de fapt chintesenta banking-ului, cea care face posibila exercitarea rolulului de intermediere financiara, atat de necesara functionarii unei economii de piata.
Credinta populara este ca bancile dau credite cu propriii lor bani, ca sunt un fel de zarafi moderni care multiplica banii jecmanindu-i pe cei care ii imprumuta. Putini se gandesc la faptul ca bancile indeplinesc o functie extrem de utila, aceea de a prelua resursele financiare temporar disponibile in economie si de a le aloca acolo unde este temporar nevoie.
Si-a imaginat cineva cum ar putea functiona o economie fara banci? Si-a imaginat oare blogger-ul care, deunazi, ii indemna pe deponenti sa-si retraga toti banii din banci daca, in absenta acestor bani firmele si-ar mai putea plati angajatii si furnizorii sau daca oamenii de rand si-ar mai putea cumpara bunuri de consum sau case in rate? Sunt convins ca nu.
In dezbaterea publica din ultimul timp, atat opinia publica, cat si BNR tind sa ia doar partea debitorilor, ignorandu-i pe deponenti, adica prima veriga care face posibil procesul de intermediere. Or, in absenta increderii in banci deponentii nu-si vor depune banii sau ii vor retrage pe cei existenti, facand imposibila functia de intermediere. Pe alocuri criticile sunt bine-venite. Bancile au partea lor de vina prin scaderea uneori a calittaii in favoarea cantitatii si prin inadecvarea in comunicare.
Bancile nu sunt si nu trebuie privite ca pe un rau necesar. Dimpotriva, ele indeplinesc o functie de utilitate publica si, ca atare, increderea in sistem este un bun al tuturor, nu numai al bancilor, dar si al supraveghetorului pietei si al creditorilor si debitorilor bancii, al autoritatilor politice. As indrazni sa spun ca este un bun de interes national si care priveste siguranta nationala.
Nu intamplator, in ultimele saptamani, in fata pericolului de implozie a sistemului financiar-bancar, autoritatile politice din aproape toate tarile occidentale au intervenit pentru restabilirea increderii in sistem.
Data fiind anatemizarea bancilor si constatand o timiditate excesiva a Asociatiei Romane a Bancilor, aceasta serie de articole se doreste a fi un demers in favoarea sistemului si a profesiei bancare. Maine voi vorbi despre rolul bancilor straine in economia romaneasca.
 

Rolul bancilor cu capital strain in economie (II)
 
Prabusirea comunismului a creat premisele unor reforme sistemice profunde in toate ramurile vietii economice. Sistemul bancar a fost printre primele angajate in aceasta reforma: institutionala, legislativa si comportamentala.
In primul deceniu de dupa revolutie am asistat la incercari cu rezultate mixte de afirmare a capitalului autohton, de stat si privat.
Pe de o parte, interferentele politice in administrarea bancilor de stat, pe de alta parte lipsa de moralitate si de profesionalism in administrarea unora dintre bancile private nou aparute au facut ca la sfarsitul deceniului trecut sistemul bancar autohton sa se confrunte cu o criza majora. Culminand cu falimentul a 6 banci si cu o contractare severa a bilanturilor agregate din sistem.
Oportunitatile oferite de piata romaneasca, decizia politica a autoritatilor de a privatiza bancile de stat, precum si insuficienta capitalului autohton au dus la intrarea pe piata romaneasca (ca de altfel in toate tarile din regiune) a marilor grupuri financiare occidentale. In acest moment bancile cu capital strain detin peste 90% din activele bancare din regiune. Acestea au adus cu ele know-how, standarde si mai ales fonduri, atat de necesare dezvoltarii economice.
In conditiile in care:
- din cauza veniturilor modeste gradul de economisire autohton este cu mult sub nevoile de finantare,
- depozitele de la populatie si firme au maturitati medii de sub 3 luni,
- Ministerul de Finante n-a reusit inca prin emisiuni constante de titluri sa creeze un reper de dobanzi pentru lei pe termen mediu si lung ,
- accesarea fondurilor structurale de la UE este inca scazuta, bancile cu capital strain au reprezentat principalul furnizor de fonduri pe termen mediu si lung care au stat la baza creditelor pentru investitii si a creditelor ipotecare.
In acest mod, bancile cu capital strain au impins procesul de intermediere dincolo de granitele nationale, folosind resurse atrase de la persoane fizice si juridice din Italia, Germania, Austria, Olanda, Grecia etc. pentru a acorda credite persoanelor fizice si juridice din Romania.
Astazi, toate aceste banci cu capital strain fac parte din fibra socioeconomica a tarii si au contribuit in mare masura la cresterea economica fara precedent inregistrata de tara noastra in ultimii ani. De fapt, numai capitalul este strain, in rest, prin personal, prin legislatia sub care functioneaza si mai ales prin implicare sunt la fel de autohtone ca oricare institutie de credit cu capital romanesc.
Fondurile plasate de bancile-mama filialelor din Romania sunt si raman in Romania. Ele nu au cum sa fie retrase: 60% sunt plasate sub forma de credite, iar 40% se regasesc la BNR sub forma de rezerve minime obligatorii si constituie o supapa de rezerva importanta. Totusi, ele reprezinta trecutul si, intr-o oarecare masura, prezentul. Dar viitorul?
Este evident: criza financiara internationala va afecta in mod substantial capacitatea bancilor de a se refinanta. Acesta este motivul pentru care autoritatile din principalele tari occidentale - SUA, Marea Britanie, Germania, Olanda, Belgia, Austria, Spania, Grecia - au hotarat sa injecteze fonduri in bancile lor cu conditia ca acele fonduri sa fie utilizate pentru finantarea economiilor din tarile respective.
Probabil ca niciun cent din aceste fonduri nu va ajunge la filialele bancilor respective din strainatate. Acest lucru va impiedica bancile din economiile emergente sa-si continue activitatea de creditare pe termen mediu si lung in masura si in tempo-ul cerut de dezvoltarea economica.
Este greu de crezut ca in conditiile politice actuale autoritatile din tarile Europei Centrale si de Est s-ar putea gandi la injectarea de fonduri in sistemele bancare autohtone, stiind ca 90% din acestea sunt banci cu capital strain. O singura tara din regiune, Slovenia, are un asemenea program in valoare de 8 miliarde de euro in Parlament, dar nu este inca sigur ca va fi adoptat tocmai din cauza eventualelor costuri politice de care vorbeam.
Atata timp cat bancile nu se pot imprumuta ele insele, putini altii ar putea sa o faca. Tocmai de aceea bancile trebuie sprijinite pentru a atrage mai multe fonduri si a elibera din cele plasate fara a afecta dezvoltarea.
In primul rand, trebuie intarita increderea in banci, ceea ce va conduce la cresterea gradului de economisire.
In al doilea rand, autoritatile trebuie sa ia masuri fiscale de sprijinire a persoanelor fizice si juridice pentru a face fata cresterii costurilor de finantare.
In al treilea rand, BNR ar trebui sa reduca treptat din rezerva minima obligatorie.
Si nu in ultimul rand, autoritatile din toate tarile din Europa Centrala si de Est ar trebui sa intreprinda un demers comun, astfel ca sistemele lor bancare sa poata avea acces la programe de refinantare speciale de la institutiile financiare internationale: FMI, BM, BERD, BEI.
Sunt convins ca Occidentul are tot interesul ca Europa Centrala si de Est - care reprezinta un teritoriu castigat pentru democratia politica si economica - sa continue reformele pentru care s-au facut atatea eforturi in ultimle doua decenii. Altminteri, mi-e teama ca bancile cu capital strain sa nu devina tapi ispasitori pentru criza economica ce se prefigureaza. In urmatoarea editie a ZF voi vorbi despre atacurile impotriva leului.

Atacul speculativ impotriva leului (III)
 
Articolele recente din media care acuzau bancile de atac speculativ impotriva leului mi-au adus aminte de cele de dinainte de 1989, cand erau infierati cu manie proletara speculantii pentru lipsa de zahar si ulei.
M-am uitat de curiozitate intr-un Dictionar explicativ al limbii romane de dinainte de 1989 la cuvantul "specula" si am gasit doua definitii:
"1. Comert ilicit, constand din dosirea de marfuri si apoi vinderea lor cu preturi exagerate, in momentul in care lipsesc de pe piata; 2. Tranzactie de bursa, constand din cumpararea si vanzarea de valori, cu scopul de a obtine castiguri din diferenta de curs". Marturisesc ca am avut o dilema: la care din cele doua definitii sa ma raportez in anul 2008?
Ii asigur pe cititorii care se intreaba, poate, de ce am renuntat la tonul sobru din primele doua articole ca nu am intentionat sa sochez prin aceasta introducere. Singura mea dorinta a fost sa descretesc putin fruntile in aceasta dezbatere, uneori prea incrancenata.
Lasand gluma la o parte, cred ca ar fi bine sa decodificam sintagma "specula valutara". Nu intentionez sa explic mecanismele pietei valutare. A facut-o intr-un mod mult mai elocvent decat as putea sa o fac eu colegul de breasla, domnul Misu Negritoiu, intr-un articol de opinie gazduit de ZF cu cateva zile in urma.
As dori in schimb sa raspund la cateva intrebari. Cine sunt "speculatorii"? Au avut ei complici? Ne vom mai confrunta cu astfel de atacuri? Pot fi ele prevenite sau impiedicate?
S-a acreditat ideea ca autorii atacului speculativ ar fi fost marile banci de investitii. Mi-e greu sa cred ca in ziua de azi, cu lipsa severa de lichiditate din sistemul bancar si lipsa de incredere dintre banci, unele dintre acestea ar fi riscat sume atat de mari intr-o asemenea operatie. Cred mai degraba ca aceste banci au actionat ca brokeri pentru marile fonduri speculative ("hedge funds"), singurele care in acest moment dispun de lichiditati uriase si printre putinele institutii financiare care sunt in continuare in cea mai mare parte nereglementate si nesupravegheate.
Oriunde exista oportunitati de arbitraj pe diferentialul de dobanda (intre dobanda la moneda nationala si dobanda la o valuta de rezerva - euro sau dolar SUA) sunt si vor fi atacuri speculative. Nu numai monedele tarilor din Europa Centrala si de Est au fost "victime" ale unor astfel de atacuri, dar si cele ale unor tari occidentale: coroana islandeza si cea daneza mai recent sau lira sterlina cu cativa ani in urma (a se vedea celebrul "atac" al fondului administrat de George Soros).
De ce bancile autohtone nu au initiat, nu au sprijinit sau intretinut un atac asupra leului?
In conditiile in care cea mai mare parte a portofoliilor de credite sunt denominate in valuta, deprecierea drastica a leului i-ar pune in dificultate pe debitorii bancilor cu consecinte nefaste in capacitatea de rambursare a creditelor. De asemenea, in evaluarea si administrarea riscurilor, bancile au nevoie de repere cat mai stabile: curs, dobanzi, inflatie etc. si oricum, bancile comerciale au posibilitati limitate de a lua pozitii valutare, prin regulamentele BNR.
In concluzie, in lupta cu "speculantii" straini, bancile comerciale ar putea fi mai degraba un aliat al BNR decat un dusman, cu conditia sa existe dialog si cooperare. Spre deosebire de alti colegi de breasla, eu sunt convins ca BNR a facut bine ca a parat atacul speculativ impotriva leului. Putea s-o faca insa cu discretie si mai ales fara a acuza in mod gratuit unele banci autohtone de pactizare cu "dusmanii poporului", cu atat mai mult cu cat urmeaza si alte batalii.
Cine crede ca nu vor mai fi atacuri speculative impotriva leului se inseala. Cum spunea Sun Tzu in "Arta razboiului" (cap. VIII, Variatiuni pe tema tacticilor): "Arta razboiului ne invata sa nu ne bazam pe probabilitatea ca dusmanul sa nu vina, ci pe capacitatea noastra de a fi pregatiti sa-l primim, nu pe eventualitatea de a nu fi atacati, ci mai degraba pe faptul de a ne fi asigurat pozitii impenetrabile".
Atat timp cat reformele nu sunt continuate si fundamentele economice imbunatatite, pentru a ingusta posibilitatea de arbitraj, atacurile speculative nu pot fi prevenite. In schimb, ele ar putea fi impiedicate. Cum?
Prin masuri administrative ale BNR, inclusiv prin revocarea dreptului nerezidentilor de a deschide conturi la banci din Romania sau prin limitarea temporara a convertibilitatii leului. Este acest lucru posibil si, mai ales, compatibil cu statutul tarii noastre de membra a UE? In ziua de azi, criza financiara face posibila schimbarea oricarei paradigme.
Oricum, cele intamplate in ultimul timp pe piata valutara aduc din nou in atentie, poate mai mult ca oricand, necesitatea pregatirii temeinice a trecerii la moneda euro intr-un calendar cat mai apropiat.
Apropo, miercuri, cursul a ajuns din nou aproape de 3,90 lei/euro fara niciun atac speculativ aparent. De data aceasta de vina par a fi agentiile de rating. Oare cine vor fi vinovatii de serviciu data viitoare?
Maine voi vorbi despre piata monetara.


Piata interbancara monetara (IV)
 
Piata interbancara monetara (am denumit-o astfel pentru a o diferentia de piata valutara despre care am vorbit in articolul de ieri) este o piata exclusiva a bancilor, pe care acestea isi dau imprumuturi pe termen scurt una alteia. O institutie bancara cu nevoi temporare de lichiditate va lua un depozit de la una cu exces temporar de lichiditate. Astfel, aceasta piata reprezinta un instrument esential al sistemului bancar pentru administrarea lichiditatii si are la baza increderea intre participanti.
Este atent urmarita de analisti, pentru a se evalua atat riscul de credit, cat si starea economiei. In situatii de criza, activitatea pe aceasta piata poate sa se diminueze, chiar pana la nivelul de inghet, in conditiile in care participantii nu mai au incredere unii in altii. O criza de incredere, urmata de o criza de lichiditate, poate sa aiba consecinte dramatice asupra economiei. Reducerea fluxului de fonduri afecteaza capacitatea firmelor de a lua imprumuturi, obligandu-le sa inchida partial sau total capacitati de productie si sa concedieze angajati.
In functie de moneda, pe fiecare piata interbancara s-a format o dobanda de referinta care reprezinta dobanda de tranzactionare dintre banci, dar care sta si la baza creditelor acordate de catre acestea clientilor nebancari (institutionali, nu si de retail). Cele mai reprezentative dobanzi de referinta sunt LIBOR pentru dolarul SUA, EURIBOR pentru EURO, TIBOR pentru yenul japonez si ROBOR pentru leul romanesc.
Spre deosebire de piata valutara care a devenit transparenta odata cu liberalizarea contului de capital si, ca urmare, instrumentele de gestionare a riscului valutar pe leu au aparut relativ repede, piata monetara a avut nevoie de mai mult timp pentru maturizare.
Atat bancile comerciale, cat mai ales institutiile financiare internationale (BERD, Banca Mondiala), care aveau credite si obligatiuni denominate in lei si aveau nevoie sa gestioneze riscul de dobanda, au inceput sa faca lobby pentru calculul unui ROBOR transparent. Astfel, in 2007, banca centrala in colaborare cu BERD, ACI Romania (asociatia dealerilor) si bancile comerciale au inceput pregatirea unui regulament ROBOR, care a fost aprobat de BNR in martie 2008. Prin acel regulament, componenta ROBOR este oficiala, modul de calcul este transparent, iar cotatiile bancilor membre sunt publice. Tot publice sunt si regulile de tranzactionare si criteriile de selectie a bancilor participante.
A fost un pas mare pentru sistemul bancar din Romania. Totusi, exista o mare diferenta intre ROBOR si EURIBOR sau LIBOR. Desi sunt, in principiu, la fel de transparente, EURIBOR este "proprietatea" FBE - Federation Bancaire Europeenne, iar LIBOR "proprietatea" BBA - British Bankers Association, in timp ce ROBOR este "proprietatea" BNR. In mod sigur, ARB - Asociatia Romana a Bancilor - nu are experienta FBE si BBA, fiind un mic-copil in comparatie cu vechimea si istoria celorlalte. Poate ca este mai bine pentru linistea clientilor sa stie ca ROBOR-ul este controlat de BNR, dar si pentru bancile comerciale si institutiile financiare internationale este la fel de important ca ROBOR-ul sa aiba corespondenta in realitatea pietei.
Cu circa cinci saptamani in urma, cand BNR a absorbit lichiditatea din piata pentru a le face viata grea "speculantilor" straini, marea majoritate a bancilor din Romania, care aveau nevoie de lichiditati pentru activitatea curenta, dar si pentru a-si constitui rezerva minima obligatorie, au fost nevoite sa concureze pentru o resursa din ce in ce mai rara si, ca atare, din ce in ce mai scumpa. Dobanzile de pe piata monetara au urcat treptat la niveluri din ce in ce mai mari, reflectand de fapt raportul dintre cerere si oferta.
Faptul ca una sau doua banci au preferat sa atraga bani mai scumpi de pe piata interbancara decat sa apeleze la facilitatea "Creditului Lombard" de la BNR, la dobanda de 14,25%, nu le scuza, dar nici nu a fost de natura sa afecteze dobanzile de pe aceasta piata cu lichiditate scazuta. Nicio banca nu are interes sa-si majoreze in mod artificial costurile de refinantare. Modul de stabilire a dobanzilor tine exclusiv de managementul bancilor comerciale, care trebuie sa gaseasca un echilibru intre cerintele clientilor si asteptarile actionariatului, in conditiile unei anumite conjuncturi de piata. Daca o banca percepe dobanzi prea mari la credite, va fi scoasa din piata. Daca plateste prea mult la depozitele atrase, isi majoreaza excesiv costurile de finantare, cu consecinte in profitabilitate. Singura problema a BNR in materie de dobanzi este atunci cand, intr-o piata normala, o banca plateste la depozite, in mod constant, o dobanda mult mai mare decat restul bancilor, intrucat ar putea fi un semn de probleme de lichiditate.
Guvernatorul BNR avea perfecta dreptate cand declara pe 13 octombrie 2008 ca " ... a te juca pe ecran cu cotatii este un mare pacat intr-o piata care se vrea functionala." Chiar daca domnia sa se referea la cursul valutar, sunt convins ca aceeasi observatie este valabila si pentru piata monetara. Cui foloseste decuplarea dobanzilor din ecran de cele reale, la care se fac tranzactii? In niciun caz unei piete functionale si cu atat mai putin clientilor bancilor. Dupa doua-trei zile de balbaiala, cauzata de implicatiile juridice si informatice ale aplicarii unui ROBOR atipic, bancile s-au repliat si au aplicat clientilor institutionali (nu si de retail) dobanzi care reflecta costurile medii de refinantare si nu pe cele de pe piata interbancara.
Este de inteles si de acceptat logica demersului BNR de a restrange lichiditatea intr-o astfel de situatie, dar este de neinteles acuzatia ca au existat banci care au incercat sa acrediteze ideea unei crize de lichiditate.
Daca a existat vreo banca ce a incalcat vreun regulament, ea trebuie sanctionata in conformitate cu litera si spiritul acelui regulament. Executiile publice sunt apanajul altor institutii, in alt tip de societate. Insa bancile centrale, care au ca sarcina supravegherea riscului sistemic, ar trebui sa fie primele interesate, mai ales intr-o perioada atat de tulbure, ca increderea in banci, individual si colectiv, sa nu fie stirbita in niciun fel.
Intamplarile din viata ne aduc aminte de basmele copilariei, care exprima intelepciunea populara. Mie, ceea ce s-a intamplat cu cinci saptamani in urma mi-a adus aminte de povestea cu "Hainele imparatului"...
Maine voi vorbi despre banci si Consiliul Concurentei.


Bancile si Consiliul Concurentei (V)
 
Pe 31 octombrie 2008, Consiliul Concurentei a anuntat ca a inceput o investigatie avand ca obiect o posibila intelegere intre anumiti agenti economici activi pe piata serviciilor bancare si interbancare. "Consiliul s-a autosesizat in urma mai multor semnale primite din presa si de la Banca Nationala a Romaniei", a declarat domnul Josef Nandor Nemeny, membru in Consiliul Concurentei. Domnia sa a mai precizat ca problemele de comportament concurential in piata ale bancilor se refera inclusiv la "cresterea excesiva a dobanzilor, atat la credite, cat si la depozite". (?!) "Piata monetara este in grija BNR, dar devine si o problema a Consiliului Concurentei atunci cand mai multe banci afiseaza conditii identice, spre exemplu acelasi nivel de dobanzi." (?!)
Sunt convins ca BNR nu a avut aceasta intentie cand a acuzat pe nedrept o serie de banci din Romania de sprijinirea unui atac speculativ asupra leului si de inducere a unei crize artificiale de lichiditate.
De altfel, Mugur Stet, purtatorul de cuvant al BNR, a precizat ca "banca centrala nu a sesizat si nici nu va sesiza Consiliul Concurentei vizavi de bancile comerciale. Mai mult, in ceea ce priveste activitatea bancilor comerciale, BNR, prin politica monetara si prin politica de supraveghere prudentiala, are la dispozitie parghiile prin care se asigura o functionare corecta a pietelor".
Desi nu este imposibil, este greu de crezut ca un supraveghetor ale unei piete ar sesiza Consiliul Concurentei cu privire la practici neconcurentiale pe acea piata. E ca si cum ar recunoaste ca nu a supravegheat in mod eficient piata. E bine ca BNR a venit cu acea precizare, dar raul era facut. Sistemul bancar era in investigatie, laolalta cu retailerii, piata distributiei de produse farmaceutice, piata cerealelor de panificatie, piata serviciilor de scolarizare auto, cea a deseurilor industriale reciclabile sau a prestatiilor de servicii de taximetrie.
Desigur ca este obligatia Consiliului Concurentei, conform mandatului sau, sa se autosesizeze si sa inceapa investigatii atunci cand are semnale ca exista posibile intelegeri intre participantii pe o anumita piata si este de asteptat ca acesta investigatie sa se desfasoare cu celeritate si obiectivitate.
Scopul acestui articol este dublu: pe de o parte de a atrage atentia asupra consecintelor vorbelor "aruncate", mai ales pentru un sistem a carui functionare depinde de incredere, deci de imagine, iar pe de alta parte de a explica de ce consider ca aceasta investigatie nu are are cum sa gaseasca vreo neregula.
In marea majoritate a industriilor participantii de pe acea piata se tin in general departe unii de altii pentru a evita acuzatiile de cartel. In unele industrii din anumite tari unii participanti chiar fac eforturi pentru a se evita unii pe altii.
Industria bancara este una dintre cele foarte putine in care participantii se intalnesc in mod obligatoriu si comunica intre ei. Aceste intalniri au loc in doua ipostaze:
- prima, in calitate de creditori in cadrul imprumuturilor sindicalizate, in care bancile isi impart riscurile pe un singur debitor sau proiect de valoare mare,
- a doua, in calitate de competitori pe pietele valutara si monetara pe care bancile concureaza pentru valute, respectiv pentru lichiditate. Intrucat ambele reprezinta resurse limitate si sunt raspandite neuniform, este imposibil de format o intelegere intre doua, trei sau mai multe banci. Perceperea de catre o banca a unor dobanzi peste cele practicate in piata ar fi contraproductiva, intrucat diferenta ar afecta profitul bancii, in conditiile in care clientii acesteia ar avea posibilitatea de a se adresa altor banci si, ca atare, nu ar fi de acord cu suportarea acelor diferente.
Ambele ipostaze sunt esentiale pentru buna functionare a sistemului bancar astfel incat acesta sa constituie sistemul circulant prin care sa curga "sangele" de care are nevoie corpul economiei.
Citind comentariile din media, constati de fapt ca efectul cel mai negativ al inceperii acestei investigatii il constituie aparenta legitimare atat a acuzatiilor BNR, cat si a agresiunii mediatice asupra bancilor. Expresii ca "vampiri", "hiene" la adresa bancilor sau invitatii la boicotarea unora din ele a devenit simptomatica.
Parafrazandu-l pe domnul Guvernator, este evident ca aceasta investigatie nu face bine nici inimii si nici imaginii sistemului bancar. Ea trebuie derulata cat mai repede cu putinta in conformitate cu regulile Consiliului Concurentei si comunicate cat mai curand rezultatele.
Nu am niciun dubiu ca investigatia va demonstra ca nu a existat nicio intelegere intre banci si ca acestea nu au incalcat nicio reglementare sau lege.
La sfarsitul articolului de ieri spuneam ca intamplarile din viata ne aduc aminte de basmele copilariei. De data aceasta ma gandesc la povestea "Ucenicului vrajitor".
Maine voi vorbi despre asociatiile profesionale ale sistemului bancar.
 
Asociatiile profesionale ale sistemului bancar(VI)

 
In industria si profesia bancara exista doua asociatii: Asociatia Romana a Bancilor (ARB) si Asociatia Pietelor Financiare (ACI). Am lasat la o parte Asociatia Analistilor Financiar-Bancari din Romania (AAFB), intrucat are membri si din afara bancilor comerciale si are alte atributii si scopuri decat celelalte doua. Activitatea ARB fiind indeobste cunoscuta, voi incepe cu ACI, careia ii voi dedica un spatiu mai larg intrucat activitatea trezorierilor din banci a tinut capul de afis al evenimentelor din ultimele saptamani.
Asociatia Pietelor Financiare (ACI) - infiintata in anul 1994, este asociatia dealerilor din trezoreriile institutiilor financiare si are ca scop sa contribuie la uniformizarea practicilor de tranzactionare, la dezvoltarea pietelor financiare si la dezvoltarea profesionala a dealerilor.
Cele mai multe banci din Romania recomanda examenul ACI in programul de training al anagajatilor din trezorerie. Unele banci impun obligativitatea obtinerii certificatului de absolvire ("ACI Dealing Certificate") pentru toti angajatii trezoreriei. Examenul este standard in intreaga lume, indiferent daca este vorba de un dealer de la New York, Londra, Bucuresti sau Dar es Salaam.
In afara de partea tehnica, o mare parte din acest examen se refera la Codul de conduita. Un Cod de conduita foarte strict care cere cele mai inalte standarde morale, etice si profesionale din partea dealerilor, a caror maxima este "my word is my bond". Codul de conduita (ACI Model Code) este acceptat si sprijinit de autoritatile monetare si de reglementare din intreaga lume. In Romania, BNR recomanda bancilor locale prin Regulamentul de functionare a pietei valutare utilizarea Codului de conduita adoptat de ACI (art.13 din Norma 3/1.4.2005).
Se poate spune despre trezorerie, departamentul in care lucreaza dealerii, ca este creierul bancii, pentru ca ea este cea care asigura managementul lichiditatii si, in felul acesta, asigura buna functionare a tuturor celorlalte departamente ale unei banci. Cerintele impuse dealerilor sunt mari. Deoarece opereaza intr-un domeniu sensibil, cu risc ridicat, limitarile activitatii lor sunt riguroase si trebuie controlate cu mare atentie. Greselile lor costa bani, iar cele ascunse in mod deliberat pot sa puna in pericol stabilitatea unor banci sau sa duca la disparitia lor: a se vedea cazul Societe Generale sau Barings.
Spiritul de trader (capacitate de analiza si decizii rapide, instinct, agresivitate etc) este esential pentru ca un dealer sa-si faca meseria ca lumea. Din pacate, in toata lumea, putini fac saltul de la trader la trezorier. Dealerii gandesc cel mult in termeni tactici. Trezorierii gandesc si in termeni strategici. In ultima instanta, un trezorier trebuie sa fie un armonizator de interese: intre interesele de profit imediat ale departamentului pe care il conduce, in concordanta cu interesele mai largi ale bancii si tinand cont de interesele si constrangerile impuse de autoritatea monetara si cea de supraveghere.
Asociatia Romana a Bancilor (ARB) a fost infiintata in anul 1991 si reuneste bancile comerciale si de locuinte din Romania. Este organizatia care reprezinta interesele generale ale industriei si profesiei bancare. ARB a contribuit in mod esential la reforma sistemului bancar pe toate palierele: insititutional, legislativ si comportamental. TransFond, Biroul de Credit si Institutul Bancar Roman sunt doar cateva exemple dintre institutiile fondate sub egida ARB.
Ca unul care am avut initiativa infiintarii ARB in decembrie 1990, cred ca Asociatia trebuie sa evolueze. Statutul si structura, gandite cu aproape doua decenii in urma, nu mai corespund provocarilor acestor timpuri. Este sarcina si privilegiul colegilor mei conducatori de banci mai tineri, o generatie mai bine informata si mai bine pregatita, de a face schimbarile care se impun.
Atunci cand ai menirea de a asigura interesele unei industrii sau profesii trebuie sa dai dovada de proactivitate. Din pacate, nici ARB, nici ACI nu au fost nici macar reactive la recentele evenimente. Ma asteptam ca in acele imprejurari, fie cele doua asociatii, fie BNR sa ia initiativa unor intalniri. Acest lucru nu s-a intamplat pentru ca asociatiile n-au dat dovada de leadership, iar BNR nu le-a considerat drept interlocutori valabili.
In concluzie, asociatiile profesionale ale sistemului bancar trebuie sa-si regandeasca menirea si sa-si dovedeasca utilitatea dincolo de statut si congrese. Leadership-ul se demonstreaza in momente de criza.
 
Dan Pascariu este presedintele CA al UniCredit Tiriac Bank. Opiniile din acest articol ii apartin in exclusivitate autorului si nu implica in niciun fel institutiile cu care este asociat.