Nu trageti in banci (VII)

Deunazi, un prieten mi-a atras atentia ca BNR ar fi castigat definitiv razboiul mediatic cu bancile. Aceasta afirmatie, cuplata cu titluri din media de genul "Razboiul bancilor", m-a dus la concluzia ca, in ochii opiniei publice, BNR si bancile comerciale sunt de parti opuse ale baricadei, cand de fapt ar trebui sa fie de aceeasi parte a ei.

Daca in episoadele trecute am discutat despre rolul bancilor comerciale, as incerca astazi sa deslusesc rolul si misiunea BNR, mai ales in relatia cu acestea.

Spre deosebire de unele tari (al caror numar este in crestere) in care autoritatea monetara si autoritatea de reglementare si supraveghere prudentiala a institutiilor de credit se regasesc in institutii diferite (Marea Britanie, Belgia, Germania, Ungaria etc. ), in Romania banca centrala le inglobeaza pe amandoua.

Aceasta constructie institutionala are avantaje si dezavantaje: pe de o parte, ii confera mai multa putere, iar pe de alta parte aceasta imbinare sub acelasi acoperis a celor doua roluri pune BNR uneori in situatii de conflict de interese sau contradictii interne, cand de exemplu obiectivele prudentiale (mai multa lichiditate) difera de cele monetare (mai putina lichiditate).

In ambele ipostaze, BNR serveste interesul public. In primul rand, pentru ca BNR are ca obiectiv fundamental asigurarea si mentinerea stabilitatii preturilor si in al doilea rand pentru ca are responsabilitatea supravegherii riscului sistemic.

Trebuie subliniat ca politica monetara si cea a cursului de schimb sunt de nenegociat. Acesta este motivul pentru care, prin lege, BNR raspunde numai in fata Parlamentului, nefiind subordonata Guvernului, avand cu acesta exclusiv relatii de conlucrare si colaborare. Avand in vedere raspunderea pentru asigurarea stabilitatii financiare, putem spune ca nici supravegherea prudentiala a bancilor nu este negociabila. Pe de alta parte, spre deosebire de alte autoritati de reglementare si supraveghere din alte domenii (telecomunicatii, energie, piata de capital, piata fondurilor de pensii etc.), BNR poate sa intervina si ca jucator pe cele doua piete exclusiv interbancare: valutara si monetara.

Toate aceste ipostaze fac din BNR una dintre cele mai puternice institutii din tara, iar de modul in care ea isi indeplineste functiile depind, asa cum am mai spus, stabilitatea preturilor si stabilitatea financiara.

Dintre toate, rolul de supraveghetor este cel mai ingrat, pentru ca este si cel mai urat. Nimanui nu-i plac controlorii, inspectorii, politistii etc. La inceputul anului 1990, cand impreuna cu domnul Isarescu puneam bazele reformei sistemului bancar si urma sa i se acorde Bancii Nationale rolul de supraveghetor, am avut multi colegi de breasla care s-au intrebat de ce intr-o tara libera mai este nevoie de un asemenea rol, dupa atatia ani de supraveghere din partea partidului, securitatii, militiei etc.?

Ca este nevoie, s-a vazut cel mai bine in anii 90', cand tocmai datorita autorizarii, reglementarii si supravegherii inadecvate si ineficientei s-a ajuns la falimentul a 11 banci, cu consecinta contractarii cu 35% a bilanturilor agregate ale bancilor si cu un cost de peste 10% din PIB.

Peste tot in lume, pietele o iau inaintea reglementarilor, pentru ca piata in cautarea profitului este activa, inovatoare, inventiva si, de multe ori, exuberanta. Este rolul supraveghetorului sa-i fixeze chingile pentru a nu deveni si irationala.

Rolul de supraveghetor al pietei este extrem de sensibil, pentru ca trebuie exercitat astfel incat sa fie pe de o parte suficient de vizibil pentru a da incredere in participanti si destul de discret pentru a nu impedica buna desfasurare a pietei. Pentru aceasta este nevoie de multa intelepciune, profesionalism si o buna cunoastere a modului de functionare al bancilor comerciale.

Desi spuneam mai sus ca politica de supraveghere prudentiala nu este negociabila, cred ca intotdeauna exista mai multe modalitati de a ajunge la acelasi obiectiv, cu atat mai mult cu cat una din obligatiile unei autoritati de reglementare este de a crea conditii de operare egale pentru toti participantii ("level playing field"). Personal, sunt unul dintre cei care nu s-au simitit niciodata confortabil cu creditul de consum in valuta. Tocmai de aceea, atunci cand in 2005 BNR a introdus o reglementare care restrictiona creditele in valuta la 300% din fondurile proprii, am militat alaturi de ceilalti colegi din ARB si am obtinut acordul tuturor bancilor membre de a renunta in mod voluntar la creditele de consum (nu si ipotecare) in valuta in schimbul renuntarii de catre BNR la restrictia de 300%.

Din pacate, BNR n-a acceptat propunerea. Consecinta a fost ca restrictia introdusa de BNR a distorsionat concurenta dintre banci si a determinat exportul unor credite in valuta la bancile mama. Dar, si mai important este faptul ca BNR a ratat o sansa istorica de a tine in frau cresterea creditelor in valuta.

Mai mult, restrictia de 300% a fost abandonata la sfarsitul anului 2006. Ironia sortii face ca ultima reglementare emisa de BNR in materie de creditare si intrata in vigoare in octombrie - care, in opinia mea, este prima care asigura acea egalitate de conditii pentru toti jucatorii, precum si prima care ar putea asigura atingerea obiectivelor bancii centrale - sa vina intr-un moment de reducere globala a creditarii, asa incat nu numai ca nu ii poate fi testata eficienta, dar poate sa si creeze probleme in economia romaneasca.

Misiunea BNR este deosebit de grea, mai ales intr-o tara cu volatilitate ridicata a actului de guvernare economica, cu un discurs electoral ultrapopulist si intr-o conjunctura internationala grava. Ea trebuie sprijinita si ajutata in atingerea obiectivelor. Acest lucru se poate intampla numai daca exista incredere, empatie si dialog. BNR si bancile comerciale trebuie sa conlucreze pentru continuarea creditarii, altminteri exista pericolul de a fi acuzate impreuna de eventualele consecinte ale unei crize economice.

Intr-o tara cu repere putine si in care resursa de leadership este extrem de rara, BNR este o ancora, iar guvernatorul ei un oracol. Data fiind valoarea de sentinta a cuvintelor si actiunilor unui guvernator, consecintele acestora atarna greu. Este lucrul la care sunt convins ca se gandeste acum Alan Greenspan...

In ultimul episod voi vorbi despre "virtutile" crizei financiare pentru sistemul bancar.