Partidele: Nu vom avea un guvern de tehnocrati, iar negocierile incep dupa alegeri

Autor: Iulian Anghel 24.11.2008

In ciuda faptului ca taberele principalelor partide cu sanse sa guverneze dupa 30 noiembrie au tatonari neintrerupte, ele sustin ca nu negociaza nimic pana dupa aflarea rezultatelor si exclud ipoteza formarii unui guvern de tehnocrati din cauza crizei economice.

"Nu va fi recesiune. Nu cred ca se impune un guvern de tehnocrati, ci unul de oameni bine pregatiti, dar cu reprezentare politica", spune secretarul general al PD-L, Vasile Blaga.
"Nu inteleg de ce unii tehnocrati din afara partidelor ar fi mai buni decat tehnocratii din interiorul partidelor", afirma, la randul sau, vicepresedintele PSD Constantin Nita.
Ipoteza este luata insa in calcul in interiorul partidelor, in sensul ca, alaturi de oameni politici intr-o echipa sau alta, sa fie inclusi oameni cu imagine de tehnocrat care nu fac parte din partide sau au avut o activitate politica nesemnificativa. Ideea este examinata si din alt punct de vedere, anume reactia presedintelui Traian Basescu. Seful statului a evitat sa vorbeasca despre viitorul guvern, dar a afirmat, recent, ca nici Theodor Stolojan nu este o solutie batuta in cuie, dupa ce declarase ca Mircea Geoana si Calin Popescu-Tariceanu nu sunt pe placul sau.
Or, dupa cum a sustinut recent vicepresedintele PNL, Crin Antonescu, Basescu ar dori, crede liberalul, in fruntea Guvernului un tehnocrat, astfel incat sa nu intampine rezistenta in Parlament in cazul in care nu l-ar nominaliza pe Geoana sau pe Tariceanu daca aceste formatuni ar realiza o alianta.
Ipoteza, de data aceasta a unui premier din afara, mai este examinata in interiorul partidelor din urmatorul unghi. Toate cele trei partide cu sanse la guvernare au nominalizat deja un candidat pentru pozitia de premier din partea partidelor lor (PNL, PSD, PD-L). Un guvern de alianta nu poate fi format decat in interiorul acestui triunghi si, indiferent de formula, unul dintre partide va trebui sa cedeze. Cine va face pasul inapoi?
Analistul politic Stelian Tanase crede ca, in actuala criza economica, partidele "incep sa ezite in a se inghesui la guvernare si un guvern de tehnocrati pe care sa-l controleze pana trece criza le-ar prinde bine". Chestiunea este ca un astfel de guvern nu va avea sprijin politic de substanta, crede analistul. De asemenea, el afirma ca un astfel de guvern l-ar avantaja pe presedintele Traian Basescu care ar putea critica Guvernul in voie, in vreme ce orice bila neagra in contul unui partid la guvernare de care ar fi apropiat i-ar aduce lui insusi puncte in minus, cu un cost politic insemnat in perspectiva alegerilor prezidentiale de anul viitor.
Oficial partidele elimina insa ipoteza unui guvern de tehnocrati si neaga si existenta unor negocieri.
Presedintele PSD Mircea Geoana a sustinut ieri ca soarta partidului sau este sa vina la guvernare dupa ce "dreapta creeaza cate o criza", situatie care, potrivit liderului social-democrat, s-a inregistrat si in 1999. Duminica seara el declarase la Antena 3 ca va cere un mandat din partea Biroului Permanent al formatiunii, in noaptea de 30 noiembrie, pentru negocierile privind guvernarea, precizand ca, daca PSD va castiga alegerile, functia de premier este nenegociabila.
"Voi lua un mandat din partea Biroului Permanent al partidului nostru. Intentionez sa iau acest mandat chiar in noaptea lui 30 (...) Parerea mea este ca discutiile despre formarea unei majoritati si de desemnare a unui premier vor incepe frenetic de pe la 7 seara pe 30 saptamana viitoare. De ce? Pentru ca in clipa in care se stie scorul, nimeni nu sta cuminte doua saptamani", a precizat Mircea Geoana.
Coordonatorul politic al campaniei electorale a PNL, Bogdan Olteanu, a declarat ieri, citat de Mediafax, ca liberalii nu vor purta negocieri cu celelalte formatiuni politice pana pe data de 2 decembrie, dupa sarbatorirea Zilei nationale a Romaniei.
"PNL nu va purta negocieri pana dupa alegeri, adica pana pe data de 2 decembrie, intrucat pe 1 decembrie sarbatoreste Ziua nationala si nu sta sa negocieze cu domnii Geoana si Stolojan. Nu consideram moral sa negociem ceea ce cetatenii nu au votat", a sustinut Bogdan Olteanu.
Intrebat cand va fi stabilita delegatia de negociere a liberalilor si componenta acesteia, liderul PNL a replicat "probabil pe 2 decembrie, dupa alegeri". El a conchis ca, pe langa menti-nerea cotei unice de impozitare, "constituirea unui guvern cu participarea PNL va fi conditionata de asumarea programului anticriza al PNL".