400 de angajati Elba, in somaj

Autor: Laurentiu Cotu 25.11.2008

Producatorul de corpuri de iluminat Elba Timisoara a anuntat ca pana saptamana viitoare va trimite in somaj tehnic circa 400 de angajati, din cei 482 pe care ii are.

"Compania noastra dispune de un numar de 482 de angajati, cei mai multi dintre acestia fabrica corpuri de iluminat pentru Dacia si General Motors", a declarat Gheorghe Cocian, managerul companiei.
El a adaugat ca activitatea Elba este strans legata de productia Dacia, iar in conditiile in care uzina si-a intrerupt productia, Elba a fost nevoita sa-si trimita in somaj tehnic peste 80% din angajati.
"Peste doua saptamani, cand Dacia isi va relua activitatea, si noi vom chema angajatii trimisi in somaj tehnic inapoi la lucru. Anul viitor va fi un an extrem de rau pentru toti producatorii de pe piata, iar criza economica va dura pana cel putin in anul 2010", spune Cocian.