Sfatul specialistului: Nicoleta Udrea, director de consultanta al companiei specializate in servicii de resurse umane Skill Team: Cat de mult conteaza brandul de angajat in contextul actual

Ziarul Financiar 30.11.2008

 

Specialistii de resurse umane nu sunt preocupati doar de beneficiile angajatorului. In conditiile crizei economice se manifesta un real interes pentru angajat si statutul acestuia.
Ne vom confrunta cu situatii neobisnuite pentru care nu ne-am pregatit. Nici macar specialistii de resurse umane nu au luat in calcul aceasta varianta. Pentru ca nu a fost prevazuta pana acum pozitia de "profesionist in conditii de instabilitate economica" nu s-a definit o competenta-cheie ce poate genera confort in actuala situatie. Criza economica a schimbat radical obiectivele fundamentale ale statutului de angajat. Pana in prezent, preocuparea generala se canaliza pe obtinerea unui profit maxim din responsabilitatile exercitate. Astazi, o mare parte a celor ce detin o pozitie in companii se gandesc ce se va intampla cu jobul pe care il ocupa. Cum incertitudinea continua sa se manifeste, presiunea exercitata de nesiguranta devine din ce in ce mai puternica.
In acest context putem asista la efecte neobisnuite - reactii necontrolate, lipsa de interes determinata de confuzii, sarcini contradictorii, mesaje ce se schimba de la o zi la alta sau obiective abandonate. Angajatul ar trebui sa cunoasca cateva reguli ce il pot ajuta sa-si evalueze sansele profesionale. Mai mult, o analiza si o previzionare corecta a statutului pe care il are in companie ii pot securiza viitorul.
In concluzie, folositi realitatea externa ca pe un aliat si nu mutati intregul efort pe "umerii" dumneavoastra. Este o cale ce va ofera mult mai multe posibilitati de a ramane un angajat de succes chiar si in conditiile crizei economice.