Criza, ideologie, oportunism

Autor: Iulian Anghel 09.12.2008

In 1999, fostul premier britanic Tony Blair si fostul cancelar german Gerhard Schroeder, ambii politicieni de stanga, semnau un document comun intitulat "A treia cale" sau "Noul centru".

Teza centrala a noii doctrine a stangii care a impins social-democratia spre centrul politic, acaparand, practic, idei traditionale ale dreptei (mai putin stat, mai multe libertati economice si individuale) a fost ca, in contextual globalizarii, cel putin 50% dintre cetateni nu mai voteaza ideologia, ci succesul guvernarii. Blair a impins cu aceasta noua "tehnica" Partidul Conservator la periferia politicii, laburistii sunt si acum la guvernare si, sub mandatul lui Gordon Brown, adopta unele dintre cele mai dezinhibate masuri de iesire din criza. Schroeder nu a avut atat noroc, a castigat inca un mandat dupa adoptatea doctrinei celei de-a treia cai, dar, in 2005, a intrat in impas, a trebuit sa organizeze alegeri anticipate pe care le-a pierdut - si asa s-a ajuns la marea coalitie stanga (SPD) - dreapta (CDU), care guverneaza astazi Germania si care, in chinurile realizarii unei noi majoritati, este din ce in ce mai invocata la Bucuresti.
De ce s-a ajuns in Germania pana la o mare coalitie de guvernare? Pentru ca niciuna dintre parti nu a castigat alegerile, cum s-a intamplat acum si in Romania. Numai ca diferenta este majora si ea consta in faptul ca votul in Germania a fost atat de fragmentat, incat social-democratii, impreuna cu aliatii traditionali, verzii, nu au putut realiza o majoritate, asa cum nici crestin-democratii nu au putut realiza o majoritate impreuna cu aliatii lor traditionali, liberalii. Acest guvern de uniune nationala a fost necesar din motivele enuntate mai sus. Ce a urmat apoi? O indelunga disputa pe marginea celor mai arzatoare reforme ce trebuiau impuse in Germania - cea mai importanta dintre ele fiind reforma pietei muncii.
Cand Blair si Schroeder propuneau "a treia cale", ei vizau o reforma a stangii avand drept slogan "Guvernarea nu este de stanga sau de dreapta, este buna sau rea". Un slogan, pentru ca nici Blair nu si-a propus sa guverneze alaturi de conservatori si nici Schroeder, dupa alegerile din 2005, alaturi de crestin-democrati. De ce este aceasta ultima situatie diferita de ceea ce se intampla la noi? Pentru ca dreapta in Romania a castigat alegerile, democrat-liberalii impreuna cu liberalii avand, pentru prima data in ultimii 18 ani, peste 50% din voturi. Si, oricat de "nivelata" ar fi doctrina, intotdeauna vor exista diferente majore de abordare intre stanga si dreapta.
Argumentul ca aceasta criza economica netraita vreodata de majoritatea dintre noi impune existenta unui guvern oricare ar fi el, de orice culoare (sau culori) ar fi, este doar un pretext pentru impotenta dreptei de a se intelege pentru guvernare, cand, practic, electoratul i-a oferit majoritatea. Si, de asemenea, un pretext al stangii de a ajunge la putere in lipsa unei majoritati care sa-i asigure succesul masurilor pe care le propune.
Sa admitem ca guvernarea nu este de stanga sau de dreapta, ea este buna sau rea. Dar cum va ajunge o guvernare sa fie buna, in conditiile in care social-democratii nu cred in binefacerile cotei unice de impozitare, iar PD-L se pregateste pentru inghetarea salariilor (Theodor Stolojan a anuntat ca partidul sau va face acest lucru, chiar daca si liberal-democratii au votat pentru majorarea salariilor profesorilor).
Cum vor inghiti social-democratii eventualele propuneri ale democrat liberalilor de restrangere masiva a slujbelor din administratia publica, in cazul in care acest lucru se va dovedi obligatoriu? Si cum vor accepta liberal-democratii eventualele cheltuieli sociale suplimentare pretinse de social-democrati?
Explicatia mariajului neobisnuit trebuie cautata in alta parte, nu in criza economica. Ea consta in faptul ca, mai mult decat in alte dati, "centrul" partidelor a pierdut in favoarea marginilor, iar doctrina in favoarea intereselor punctuale care nu au nimic de-a face cu actuala criza. Votul in PSD pentru realizarea unei majoritati cu PD-L este ilustrativ. Pentru ca, in favoarea acestei aliante, au votat in principal filialele. Si, vorba unui lider social-democrat al unei astfel de filiale, in vreme ce iesea din restaurantul unui hotel de cinci stele: Cum sa ma duc eu acasa sa le spun alegatorilor ca nu pot sa fac ce am promis? Dar ce a promis? Sau mai degraba cui a promis? Vorbele lui Emil Boc ne pot ajuta sa descalcim ceva: functiile vor fi impartite pana in ultimul catun. Puteau fi impartite, asadar, cu liberalii (dar exista macar o coerenta ideologica), acum vor fi impartite cu social-democratii. Criza nu poate fi invocata in marea impartire ce va urma de vreme ce aceasta impartire s-ar fi realizat cu sau fara criza.
 
Iulian Anghel este editor politc la ZF