Aproape departe

Autor: Daniel Cristea Enache 17.12.2008

Aparuta la finele unei miscari literare altadata innoitoare, dar cazuta acum, ireversibil, in alexandrinism si referinta la referinta, poezia lui Liviu Georgescu este consistenta si debordanta, tumultuoasa, saturata epic, cu o lacomie hugoliana a prinderii tuturor marturiilor, faramelor, artefactelor din istoria universala.



Nu am voie*, titlul cel mai nou, poate fi usor intors impotriva autorului. Oricat spatiu de manifestare i s-ar da acestui poet ce se considera "reprimat", constrans, supus interdictiilor, el l-ar umple intr-un interval scurt si ar solicita apoi - cu aceeasi nevoie de extindere - un altul, mai mare. Doua dintre cele trei sectiuni ale volumului sunt intitulate, relevant, Scapam pe spirale si In cele patru vanturi. Iar prima, Aproape departe, aduce in fata cititorului, dupa un desfasurator biografic de introducere, rasfirarile imaginative prin cenusa imperiilor disparute. Involutia e tot un desfasurator, insa nu personal, autobiografic, ci de istorie pura: "Razboiul de 30 de ani. Descoperirea coloniilor atrage croazierele/ pe mari si oceane, mirodeniile atata lupta imperiilor/ pentru suprematie./ Francis Drake, piratul, face inconjurul lumii./ E innobilat pentru jafurile lui. Comertul cu sclavi e profitabil./ Lupte locale pentru putere, crestini impotriva crestinilor./ Filip al Spaniei, catolicul, dezlantuie Armada peste Canal. Elisabeta,/ protestanta, ii spulbera flota./ Turcii transforma Ungaria in pasalac si asediaza Viena./ Si peste toate se ridica geniul lui Shakespeare sa poetizeze oroile./ Bach incearca inca o data sa ne lege de Dumnezeu.// Decapitarile regale si lupta impotriva monarhiilor./ Iluminismul arunca navodul ratiunii peste intuitie si imaginatie./ Napoleon se razboieste cu toata Europa. Revolutiile aduc/ nenorocire si haos./ Revolutia industriala mecanizeaza totul. Bolsevicii reusesc marea/ inselaciune si un secol de teroare se dezlantuie. Regii abdica".

Versurile sunt aici aproape expozitive si tranzitive, fara ambiguizare simbolica, efecte de stil, sugestivitati de atmosfera. E o anumita structura istorico-ideologica fixata de poet, firul central al unei Istorii plurale pe care el il desfasoara, legandu-l strans de cel al convingerilor personale. Acestea sunt nu mai putin evidente. In timp ce istoria merge in sensul progresului, al revolutiilor, al eliberarilor de traditie, religie, regalitate, aristocratie, sub semnul unei secularizari si al unei democratizari sans rivages, eul poetic urmeaza un cu totul alt curs, incercand sa recupereze tocmai ceea ce este linsat, ghilotinat si aruncat; ars si risipit in cele patru vanturi...
Molozul fumegand inca al civilizatiilor disparute e reintrodus, cu un teribil efort de recuperare si reindreptare cultural-istorica, in schema initiala, nefisurata. Totul se vrea ordonat "in imagini si serii", autorul (identic, in cazul de fata, cu subiectul cunoscator) incercand, dramatic, marea reconstituire. Castele "pe-o rana" sunt contemplate cu tristete, intr-un bun poem reprezentativ pentru viziunea si simbolistica lui Liviu Georgescu: "Colind strazile inguste, privesc indelung oamenii,/ siluetele lor subtiate prin care poti infige o lama/ fara sa curga sange,/ castelele pe-o rana prinse in plase de paianjen celeste/ si muzeele adapostite in castele dezlipite din poveste/ si lipite ca niste abtibilduri pe zambete,/ pe flash-urile turistilor, pe zarva pasilor pierduti pe dalele roase,/ miros de petrosin si analcid, de amoniac din latrinele/ miilor de vizitatori care inabusa intrarile si ingrasa oglinzile/ cu zigzagul lor de plastilina, printre atipirile oamenilor de ordine,/ printre tufisurile plutind pe volute baroce si cristalul trompetelor,/ in alcovurile violei da gamba.// Colind strazile inguste, privesc indelung oamenii./ Ma pierd prin campii si pe dealuri,/ ma afund in ceata erei eroice, printre steme pentru totdeauna apuse/ rupte din trupul infrigurat de puritate./ Figuri de crai se pierd peste coamele orizontului,/ se duc si imi apar mai rascolitor in vis,/ in tristetea ingrosata ca vinul vechi in ochii deschisi,/ indelung sangerandu-mi in creier". (Indelung)
Recitind cu atentie aceste versuri, observ un paradox. Pesimismul istoric al poetului, amaraciunea lui ca totul decade (explicit: "totul s-a degradat de la epoca de aur la epoca de fier") se asociaza cu o expresie lirica, asa-zicand, jubilativa. Poezia este deprimata, prin starea dominanta a eului si prin tonalitatile frecvent intalnite; si in acelasi timp plina de vigoare expresiva, de forta, cu reflexele intacte. Cu cat subiectul e mai dezamagit, cu atat obiectul artistic pe care-l compune ca imagine a lumii decazute este mai vast si mai vital. Inclusiv atentatul de la World Trade Center va intra intr-un poem caracteristic, de mare vivacitate asociativa, in registru suprarealist.
Miscarea browniana e vazuta ca funesta in Istorie, fiindca ea dezagrega valorile, faramiteaza imperiile, "dezleaga" (cu ghilimele) umanitatea. Dar ea este reiterata, la un alt nivel, in aceste texte lungi si forfotitoare, cu un turbion ametitor de imagini. Ochiul miriapod, metafora plasata anterior in titlul unui volum, i s-a parut probabil reductiva autorului, de vreme ce el foloseste acum pluralul, intensificand monstruos perceptia vizuala. Oglinzile sunt de asemenea multiplicate, creierul "nu mai focalizeaza, ci disperseaza", "farame de ochi" sunt "aruncate ca zarurile printre felii sangerande de sfere". Poetul deschide catre lume, cu o imaginatie lirica febrila, un ochi "total": "si peste toate, amintirile unui singur om navalesc proaspete,/ se insinueaza in tesatura zilelor, in carnea unui poem,/ in porii hartiei transformate in celuloid cinematografic/ cu tirania lui de ochi total. Existenta absoluta a unui individ concret/ intr-o istorie determinata. Derulare hiperlucida,/ girofar si barometru, inima de carne si suflet". (Ochi miriapozi) Rezumativ si concluziv, Liviu Georgescu este un senzorial nesatios cultural.
Ultimul "optzecist" a mai dat un volum excelent de versuri, semnalizand ca are totodata resurse si pentru altele.
 
*) Liviu Georgescu, Nu am voie, postfata de Al. Cistelecan, Editura Paralela 45, Pitesti, 2008, 184 p.