Biroul de Credit: Cererea de imprumuturi pe retail a cazut la sfarsitul anului

Autor: Liviu Chiru 24.12.2008

Numarul de interogari adresate de bancile comerciale Biroului de Credit a scazut cu 36% in noiembrie comparativ cu aceeasi luna din 2007, datele intarind astfel scenariul caderii creditarii pe retail la sfarsitul anului.

"Numarul de interogari a coborat la 410.000 in noiembrie, fata de 648.000 in noiembrie anul trecut", a spus pentru ZF Serban Epure, directorul general al Biroului de Credit.

La acordarea unui imprumut, bancile interogheaza baza de date a Biroului de Credit, pentru a afla daca respectivul client are si alte credite sau chiar restante pe care nu le-a declarat. Astfel, numarul de interogari permite o buna aproximare a numarului de aplicatii de credit analizate de bancile partenere.

Luna noiembrie a adus o scadere a numarului de interogari si comparativ cu octombrie, cand totalul fusese de 614.000. Varful istoric al numarului de interogari fusese inregistrat in iulie, cu 793.000.

Bancherii comerciali au remarcat de asemenea prabusirea cererii de credite pe retail. Lucian Cojocaru, director executiv al departamentului comercial al retelei BRD-SocGen, a explicat pentru ZF ca din octombrie s-a vazut o scadere puternica a apetitului clientilor pentru contractarea de credite, inclusiv pe segmentul imobiliar.

La Biroul de Credit, Serban Epure spune ca trendul de scadere a numarului de interogari ar fi continuat si in luna decembrie, daca nu ar fi derulat o promotie prin care sa incurajeze bancile sa verifice starea clientilor existenti deja in portofoliu, inainte de intrarea in 2009.

In sistemul Biroului de Credit participa 30 de banci comerciale, noua societati de credit de consum si doua societati de leasing. Institutia, detinuta de 25 de banci comerciale din sistem, si-a inceput efectiv activitatea in august 2004, iar de atunci a eliberat peste 23 de milioane de rapoarte de credit.