Mitroi, Romexterra Bank: Romania ar putea rata investitori, nu mai este ieftina in comparatie cu alte tari dezvoltate

Autor: Izabela Badarau 06.01.2009

Romania concureaza acum si cu tarile dezvoltate in atragerea capitalurilor de la investitorii straini, din moment ce activele din Occident s-au ieftinit, considera Adrian Mitroi, directorul de strategie al MKB Romexterra Bank si secretar al Chartered Financial Analyst (CFA).

“Daca in urma cu 2-3 ani eram deosebit de atragatori, acum suntem in competitie chiar si cu tarile dezvoltate. Pretul activelor lor a scazut la niveluri foarte interesante pentru investitori”, a spus Mitroi.

Romania ar putea avea probleme in acest an in cresterea formarii brute de capital fix, adica in mentinerea aceluiasi ritm de crestere al investitiilor in cladiri, utilaje, productie, echipamente.

In 2007 si 2008, formarea bruta de capital fix a avut o crestere de peste 25%, conform Comisiei Nationale de Prognoza.