Fabrica de confectii Secuiana va disponibiliza aproximativ 160 de angajati

Autor: Mediafax 19.01.2009
Aproximativ 160 de angajati ai fabricii de confectii Secuiana din Targu-Secuiesc, cel mai mare producator de pantaloni de pe piata locala, vor fi disponibilizati, incepand cu luna februarie, din cauza dificultatilor financiare cu care se confrunta firma, au anuntat reprezentantii companiei. Problemele financiare ale societatii sunt cauzate de scaderea drastica a comenzilor din partea clientului extern principal si de faptul ca vanzarile pe piata interna s-au redus. De asemenea, evolutia cursului de referinta euro - lei influenteaza firma in mod negativ, deoarece nu exista comenzi externe, iar pentru cele interne toate cheltuielile directe si indirecte sunt stabilite si calculate in euro. "Neputand acoperi intreaga capacitate de productie cu comenzi profitabile, Secuiana are obligatia de a reduce capacitatea de productie cu circa 30% si personalul cu aproximativ 20%", potrivit datelor companiei. Astfel, din totalul de 774 de salariati ai producatorului vor fi disponibilizati aproximativ 160 de oameni. Compania din Targu-Secuiesc face parte din grupul Secuiana, alaturi de producatorii de textile Seconf - Covasna si S'mode, dar si firma de transport Secuiana Trans. In 2007, Secuiana a raportat o cifra de afaceri de 8 mil. euro si un profit de 330.000 de euro, potrivit Ministerului de Finante.