Lipsa comenzilor scoate de pe piata o firma de constructii din Medias

Autor: Mediafax 25.01.2009
Compania Automecanica Medias, care activeaza in industria constructiilor metalice si a produselor din metal, a anuntat ca isi va disponibiliza toti angajatii, 43 de persoane, incepand din luna martie si isi va opri activitatea din cauza scaderii comenzilor pe fondul crizei globale. Potrivit informatiilor AJOFM Sibiu, aceasta este a doua concediere colectiva pe care o face societatea din Medias in acest an, dupa ce, incepand cu 21 ianuarie, a disponibilizat 27 de muncitori. "Motivele care determina aplicarea masurii de concediere colectiva sunt 'diminuarea drastica a comenzilor raportata la nivelul crizei globale din aceasta perioada. De asemenea, contractele si comenzile din aceasta perioada nu acopera capacitatea de productie a societati' - aceasta este explicatia angajatorului in cauza", informeaza AJOFM Sibiu.