Programul Rabla din Germania da o mana de ajutor pietei auto din Romania

Autor: Alexandru Anghel 26.01.2009
Initiativa guvernului german de a acorda 2.500 de euro pentru casarea unui automobil mai vechi de 9 ani in vederea achizitiei unuia nou ar putea reduce importurile de automobile vechi in Romania si ar revigora productia auto locala. Potrivit presei germane, dupa ce guvernul federal a anuntat ca va oferi 2.500 de euro pentru casarea unui automobil mai vechi de 9 ani in vederea achizitiei unuia nou, dealerii de automobile au inregistrat o crestere a traficului in showroom-uri si o apreciere a comenzilor. Cresterea vanzarilor pe piata germana prin acest program ar reduce volumul de automobile rulate vechi, achizitionate de consumatorii romani cu predilectie in a doua jumatate a anului trecut, reorientandu-i spre automobile de noi de clasa mica. "Pe termen scurt ne va ajuta, dar in 3-4 ani vor avea din nou un parc de automobile euro 4 gata de export. Este insa o sansa pentru Logan", a declarat Constantin Stroe, vicepresedintele Automobile Dacia. Potrivit Asociatiei Constructorilor Romani de Automobile, in a doua jumatate a anului trecut, dupa ce taxa de poluare a fost modificata a doua oara, 42% din cele 200.000 de automobile second-hand importate au o varsta de peste 10 ani. In 2008 au fost importate mai mult de 300.000 de automobile rulate, circa 70% din ele fiind aduse din Germania. Germania este una din primele trei tari de export pentru Dacia, reducerea de 2.500 de euro din cadrul programului german de sustinere a pietei auto urmand sa transforme Loganul in cea mai atractiva oferta de pe aceasta piata. Cu o asemenea reducere consumatorul german ar putea achizitiona un model Logan cu o echipare medie pentru circa 5.500 de euro, in conditiile in care pretul ajunge la 8.000 de euro. Initiativa germana ar putea ajuta si producatorii de componente auto instalati in Romania, o mare parte dintre ei producand pentru VW, Audi sau Mercedes. Pe plan local, programul Rabla, prin care se urmareste innoirea parcului auto local, nu a fost inca pus in aplicare. Potrivit Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile programul urmareste anul acesta casarea a 60.000 de autoturisme mai vechi de 10 ani, iar prima de casare are o valoare de 3.800 de lei (aproape 1.000 de euro).