Vodafone Group anunta o crestere a vanzarilor pe fondul scaderii lirei sterline

Ziarul Financiar 03.02.2009

Vodafone Group, cel mai mare operator de telefonie mobila din lume, a anuntat pentru trimestrul trei fiscal, care se incheie la 31 decembrie 2008, o crestere a vanzarilor cu 14%, pe fondul scaderii lirei sterline si a cresterii veniturilor din India.

In cele trei luni care s-au incheiat la 31 decembrie, vanzarile au crescut la 10,47 miliarde lire sterline, de la 9,16 miliarde, se arata intr-un comunicat al companiei preluat de Bloomberg.

In 2008, lira sterlina a inregistrat o scadere ded 23% fata de moneda europeana, crescand astfel valoarea vanzarilor Vodafone in euro.

Excluzand deprecierea monedei britanice, veniturile companiei au inregistrat insa o scadere de 1%, diviziile din Asia si Africa reusind sa refaca o parte din pierderile inregistrate in Europa.